istudor
MEMBRU VIP
 Din: UE
Inregistrat: acum 18 ani
|
|
MINUNILE ROMANIEI
Retezatul îţi taie răsuflarea
Masivul Retezat e o minune în sine. Înseamnă natură sălbatică, bolovănişuri abrupte, creste semeţe, plante şi animale rare. Dar perla coroanei o reprezintă lacurile glaciare. La acest capitol, masivul Retezat are numeroase superlative: cel mai întins lac glaciar (Bucura - 8,9 hectare), cel mai adânc (Zănoaga - 29 de metri), lacul aflat la cea mai mare altitudine (Tău Agăţat - 2.250 de metri).
În Retezat, considerat de mulţi drept cel mai frumos masiv muntos din România, aproape că nu există traseu care să nu-ţi dezvăluie şi un lac glaciar. Un tur al lacurilor glaciare din masiv este imposibil de făcut într-o singură zi. Îţi trebuie cel puţin 3-4 zile ca să le vezi aproape pe toate, cu rucsacul în spate.
Să le vezi însă pe câteva dintre cele mai frumoase, Bucura, Lia, Ana, Viorica, Florica, Tăul Porţii, Tăul Agăţat, Tăul Negru, Tăul Spurcat şi Zănoaga, ţi-ar ajunge o zi, dacă eşti bine pregătit fizic şi nu te afli la primul traseu montan dificil.
Turiştii se cunosc după ghete
La intrarea în Parcul Naţional Retezat, dinspre Haţeg via Gura Apei, nu treci de barieră până nu plăteşti 3 lei de persoană. Dacă nu ai deja o hartă a Masivului, eşti atenţionat că ar fi bine să cumperi una. Costă 25 de lei şi e chiar utilă. Pe ea sunt marcate toate refugiile Salvamont, locurile de campare şi traseele, cu tot cu gradele lor de dificultate.
De la barieră până la Poiana Pelegii mergi cu maşina mai bine de un ceas. În Poiana Pelegii (1.630 m altitudine), vin şi pleacă grupuri de turişti, majoritatea străini. Salvamontiştii îi cunosc mai ales după ghete. Cehii şi nemţii sunt uşor de recunoscut. La fel, ungurii, mereu bine echipaţi. Mulţi români urcă spre Lacul Bucura încălţaţi cu tenişi, adidaşi sau chiar cu şlapi.
Drumul până la Bucura durează în jur de trei ore. După un urcuş de vreo oră şi jumătate, ieşi în golul alpin. De aici începe să ţi se arate masivul în toată splendoarea lui: în stânga „un picior“ al Judelui, în dreapta un altul, al Pelegii. După două ore şi jumătate îţi apar lacul Lia în stânga, apoi Ana şi, după un urcuş scurt, îl vezi pe cel mai mare, Bucura, care se întinde pe aproape 9 hectare.
SĂLBĂTICIE. Căldarea şi lacul Lia, străjuite de creste semeţe
Cel mai bine, lacurile din zona Bucura se văd de sus, de pe Poarta Bucurei, aproape de culmea Judelui. Treci pe malul sudic al lacului Bucura, apoi te pui pe urcat spre Vest, pe cărarea care se pierde în bolovanii de granit. După ce ai văzut deja Lia, Ana şi Bucura, mai urci 15 minute şi vezi cum apa din Florica se varsă-n Viorica.
Trei marmote
Un şir de flori galbene de lângă Florica îţi dau un bun motiv să mai faci o oprire din urcuşul greu. Încă 30 de minute de urcuş pieptiş, din bolovan în bolovan, şi ajungi la Tăul Agăţat. E iulie, dar micul lac abia acum începe să se dezgheţe şi să se „alimenteze“ şi el din stratul de zăpadă, gros de aproape trei metri, care-l înconjoară încă. După încă 10 minute de luptă cu panta abruptă, în dreapta apare şi Tăul Porţii (numit aşa pentru că este agăţat undeva sub Poarta Bucurei).
Încă 10 minute, un alt strat gros de zăpadă şi un alt popas. De data asta vezi un grup de trei marmote care se grăbesc să se ascundă. Două rămân la baza unei stânci. O a treia îşi caută grăbită un alt ascunziş, sărind repede de pe un bolovan pe altul.
La un ceas şi jumătate după ce-ai plecat din refugiul Salvamont de la lacul Bucura, ajungi pe Poarta Bucurei. De aici se văd toate lacurile din căldare. Par ca nişte lacrimi gigantice ale Retezatului nemulţumit că vara-l dezbracă de şuba lui groasă şi albă. Dacă nu eşti mai mult decât impresionat de privelişte, răsuflarea-ţi este tăiată de vântul puternic ce te-a cam menajat câtă vreme ai fost pe urcuş.
Spre Zănoaga
Din Poarta Bucurei, după ce-ai admirat Retezatul, Judele, Peleaga, Custura Retezatul Mic, Godeanu, mai faci câţiva paşi şi, dacă e senin, poţi vedea, la sud-vest, dealurile galbene aflate tocmai în Serbia. Din acelaşi punct, la 300 de metri mai jos, înconjurat de bolovani, e Tăul Spurcat. În dreapta, Tăul Negru. Mai mergi încă o oră şi îţi apare în faţă un disc de apă mare: Lacul Zănoaga.
Coborârea spre lac îţi ia 40 de minute şi demonstrează că n-a fost nebun cel care ţi-a spus că, la munte, e mai greu să cobori decât să urci, mai ales dacă bocancii nu-ţi sunt bine fixaţi pe picior. La Zănoaga, vântul bate aproape la fel de tare ca la Bucura. Apa din lac e la fel de limpede şi de rece. Malul nordic al lacului este săpat direct în munte. Două grupări stâncoase de pe mal îţi par ca nişte guri de mină. Aici sunt mai puţine corturi, pentru că zona e mai greu accesibilă. Doi salvamontişti îşi fac de lucru cu reparatul acoperiş ului smuls în întregime de o vijelie, în iarnă.
De la Zănoaga, cel mai uşor traseu de ieşire din masiv este şi cel mai lung: spre Gura Zlata. Ca să ieşi din căldare, muntele-ţi mai testează o dată voinţa. Încă un urcuş de 30 de minute, cel mai abrupt, răsplătit cu încă o privelişte de neuitat: discul de apă cocoţat la 2.000 de metri. De aici, mai mergi o oră şi jumătate „pe drept“, după care începi să cobori.
Pe măsură de altitudinile scad, apar jneapănul, apoi pădurea deasă de brad, urmată de pădurea de foioase de pe Valea Gemenelor care dă în Valea Râului Mare, apoi drumul, maşinile, gălăgia şi, nu peste mult timp, oraşul. După un traseu de nouă ore şi jumătate, făcut pe un vânt puternic, cât ai fi de obosit tot îţi vine să spui: „Vreau înapoi la Bucura“.
INEDIT. Flori de rhododendron lângă lacul Bucura
LEGENDA
Degetele căpcăunului
Munţii Retezat şi lacurile lor au numeroase legende. Una dintre ele le place în mod deosebit păstorilor care urcă aici cu oile sau cu vitele. Ei spun că lacurile au apărut în urma unei lupte ca-n poveşti. Conform legendei, în timpuri străvechi, munţii erau stăpâniţi de un căpcăun care, periodic, dădea năvală prin gospodăriile oamenilor din Ţara Haţegului pentru a le fura recoltele şi vitele. Mulţi feciori şi-au pierdut viaţa încercând să-l oprească, rămânând astfel multe familii îndurerate. Într-o zi însă, un voinic a reuşit să-l răpună pe căpcă un. Ca să fie sigur că acesta nu supravieţuieşte, i-a tăiat capul. În acel moment, căpcăunul s-a prefăcut într-o piatră mare „fără cap“ (Retezatul), iar mâna stângă i-a căzut printre munţi şi s-a prefăcut în apă. Podul palmei sale s-a transformat în lacul Bucura, iar degetele în lacurile Slăvei, Lia, Ana, Viorica şi Zănoaga.
PLEDOARIE
„Nu-mi vine să cred cât sunt de frumoase“
Hunedoreanul Avel Ritişan („Pif“- cum îi spun cunoscuţii) este unul dintre cei mai respectaţi şi mai experimentaţi oameni de munte din România. A făcut parte din prima expediţie românească în Himalaya, cu mai bine de 20 de ani în urmă. Ştie Retezatul ca pe propriul buzunar. „Am văzut prima oară lacurile glaciare din Căldarea dintre Peleaga şi Judele în 1954. Veneam dinspre Zănoaga. În momentul în care am ajuns în Poarta Bucurei şi lacurile mi-au apărut în faţă am rămas blocat. Vedeam şase lacuri glaciare dintr-o singură privire. Nu-mi venea să cred cât sunt de frumoase! E drept că asemenea lacuri mai sunt în ţară, însă nu aşa de mari, de multe şi de concentrate pe arii relativ mici, can Retezat. Pe lângă faptul că nu e un şir de munţi precum Făgăraşul, ci un adevărat masiv muntos, Retezatul mai are şi această concentraţie de lacuri“, spune „Pif“. El explică şi de ce masivul Retezat este atât de căutat de turiştii străini: „În Retezat sunt foarte multe trasee marcate şi majoritatea includ obiective importante, vârfuri, văi sau lacuri. Ai o mai mare libertate de mişcare decât în Cehia, de exemplu, în condiţii de siguranţă dacă respecţi regulile elementare: să fii bine echipat pentru munte, să urmezi traseele şi să asculţi sfaturile salvamontiştilor“, spune el.
VOX POPULI
„Cel mai grozav loc din lume“
Ester Kalin, 21 de ani, studentă (Braşov). „Pentru mine, Retezatul este cel mai grozav loc din lume. Într-o singură zi am văzut capre negre, marmote şi flori... nu mai spun câte flori. Cât despre lacuri, sunt de o frumuseţe de nedescris“.
Carol Telbis, 22 de ani, student (Sânnicolaul Mare). „Sunt la a treia excursie făcută-n Retezat, iar lacurile glaciare sunt cu adevărat nişte minunăţii ale naturii, după cum se formează, cum sunt amplasate şi la ce altitudini se află“.
Andreea Caragiu, 23 de ani (Timişoara). „E atâta linişte şi prospeţime! Iar când te bucuri de linişte, prospeţime şi curăţenie pe malul lacului Zănoaga, de exemplu, te simţi cu adevărat într-o altă lume, foarte diferită de cea obişnuită şi stresantă de la oraş“.
DATE TEHNICE
Bucura, cel mai întins lac glaciar
LOCALIZARE. Majoritatea lacurilor glaciare se află în porţiunea centrală a Parcului Naţional Retezat.
DIMENSIUNI. Parcul Naţional Retezat se întinde pe o suprafaţă totală de 38.138 de hectare. Este cel mai vechi parc natural din România (1935) şi unul dintre cele mai vestite din Europa.
SUPERLATIVE
> Bucura - cel mai întins lac glaciar (8,9 hectare)
> Zănoaga - cel mai adânc (29 de metri)
> Tău Agăţat - lacul aflat la cea mai mare altitudine (2.250 de metri)
ATRACŢII
> Lacul Bucura şi celelalte lacuri din Căldarea Bucurei (Tăul Agăţat, Tăul Porţii, Florica, Viorica, Ana şi Lia), Lacul Zănoaga, Tăul Spurcat, Tăul Negru.
> Vârful Peleaga (2.509 m) - cel mai înalt vârf din masiv; vârful Retezat (2. 482 m) - cel mai vestit
> plante rare (rhododendron sălbatic), animale rare (capre negre, marmote, vulturi)
SEMNAL GSM. Semnal slab pe Şaua Bucurei (Orange şi Vodafone) şi pe versanţii sudici.
CAZARE
> Campare - permisă doar în Poiana Pelegii şi lângă lacurile Bucura şi Zănoaga
> Refugii Salvamont - Bucura, Poiana Pelegii, Zănoaga. Pot oferi între 15 şi 20 de locuri de dormit în caz de vreme rea, prioritate având copiii şi femeile.
> Cabane - Genţiana (fără masă , Pietrele.
________________________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________________________
Peştera Scărişoara, palatul de cleştar de sub pământ
Pe un vârf de munte, în Apuseni, un hău imens bine ascuns într-o pădure de brad duce spre unul dintre cei mai mari gheţari subterani din Europa.
Cum coteşti din Câmpeni spre Arieşeni, peisajul se schimbă brusc. Blocurile lasă locul caselor cu acoperişuri ascuţite înconjurate de brazi şi pensiunilor colorate, ridicate recent fără prea mari restricţii arhitecturale.
Odată ajuns în comuna Scărişoara, nu te aştepta să găseşti aici celebra peşteră. Trebuie să mai mergi vreo 15 kilometri până în comuna Gârda de Sus. Abia aici, în centrul satului, găseşti un indicator spre satul Gheţar. (Până la începutul veacului trecut, comuna Scărişoara era extrem de întinsă, însă, în urma unei reîmpărţiri administrative, ea a fost divizată în trei, apărând astfel comunele Gârda de Sus şi Arieşeni.)
Din Gârda de Sus mai faci vreo doi kilometri pe asfalt, până când drumul se bifurcă. Drumul din dreapta spre „gheţar“ are 18 kilometri, a fost odată asfaltat, acum se lucrează la reabilitarea lui şi, poate, va fi terminat peste trei ani. Drumul din stânga e mai scurt şi nu a fost asfaltat niciodată, deci e mai greu de străbătut cu maşina. După doi kilometri de la bifurcaţie, urcă brusc în dreapta cu o serpentină brutală. Pe la a treia serpentină întâlneşti trase pe dreapta câteva maşini ai căror proprietari au preferat să urce şase kilometri pe jos, decât să se ducă cu maşinile pe bolovani.
Afacerea moţului
Pe drum apare un IMS proaspăt vopsit în albastru, cu tapiţeria refăcută. E ticsit cu turişti cu chelii şi bărbi albe. Daniel Marin (47 de ani), proprietarul vehiculului mai bătrân decât el cu vreo doi ani, pare a fi singurul care câştigă bani de pe urma faptului că drumul spre Gheţar este în ultimul hal. Ia turiştii de jos, din Gârda, îi taxează pe fiecare după posibilităţi, îi duce sus, îi aşteaptă şi-i cară înapoi de unde i-a luat.
„E democraţie, ceri cât vrei şi primeşti cât poţi! Le iau 15 lei, iar dacă-i plină maşina îi mai las şi la 10 lei de căciulă. Pe nemţi îi mai bărbieresc de vreo 20 de lei de căciulă, că au de unde să dea“, spune şoferul bătrânului IMS.
IMS-ul îi lasă pe turişti în pădurea care se află la intrarea în avenul peşterii. Încep să coboare împreună cu alţi turişti care aşteptau să se alcătuiască grupul de minimum 10 persoane cu care se intră în peşteră. Cele 220 de trepte sunt o provocare.
Mai ales ultimele 20, înclinate, ude şi lipsite de balustrada de pe partea stângă, înlocuită cu o sârmă oţelită de care toţi turiştii se agaţă disperaţi. Balustrada şubredă de lemn nu conferă nici ea mai multă încredere.
Pe pasajul de lemn amplasat pe gheţar mai ai parte de o încercare grea dacă nu observi o scândură ruptă. Şi ai toate şansele să nu o observi pentru că-ţi ia ochii foca de gheaţă care iese de undeva din gheţar şi deschide larg gura spre fărâma de lumină naturală de la intrare.
Roteşti puţin privirea şi dai de numeroase stalactite şi stalagmite şi de muntele de gheaţă aflat sub tine.
Supliment de ofertă: clătite, broşuri, DVD-uri
La ieşire simţi că te sufoci. Scăpat de stresul dificilei coborâri, abia la ieşire îţi dai seama că, de fapt, în 48 de metri (cât este de adânc avenul) ieşi de la 1 grad Celsius, la 30.
La plecare, pe lângă cei 5 lei daţi pe bilet, parc-ai mai fi tentat să mai scoţi din buzunar 2 lei pentru o clătită cu brânză, servită la o tonetă adusă lângă intrare, vreo 20 de lei pe o broşură cu imagini despre Parcul Natural Apuseni, sau 25 de lei pentru un DVD - 3 D cu aceeaşi temă.
Din ofertă mai fac parte kitsch-uri de plastic lângă obiecte de artizanat (în special vase din lemn), sau pahare cu afine, la 3 sau 5 lei, în funcţie de cantitate, vândute de trei fetiţe timide care spun că din banii câştigaţi astfel vor putea să-şi cumpere cele de trebuinţă pentru „la toamnă, la şcoală“.
LEGENDĂ
„Solomatul“ care fură fete
Poveştile din bătrâni spun că în peştera de la Scărişoara trăia, în vremuri vechi, un balaur pe care localnicii îl numeau Solomat. Acesta fura câte o fată frumoasă, fie în Noaptea de Anul Nou, fie în noaptea dinaintea Târgului de Fete de la Găina (în funcţie de varianta poveştii) şi le ascundea într-un palat de gheaţă pe care niciunul dintre localnici n-a avut ocazia să-l vadă. O altă legendă spune că, în spatele formaţiunii calcaroase numite „La brazi“, există două bazine tot timpul pline cu apă. Cine se aşază în genunchi, îşi descoperă capul şi bea apa direct cu buzele şi-şi pune o dorinţă, îşi va vedea visul cu ochii. Condiţia este să respecte „ritualul“ şi, timp de cel puţin un an, să nu divulge nimănui dorinţa pusă.
MAIESTUOS. Chiar la intrare străjuieşte „foca de gheaţă“
PLEDOARIE
„Un adevărat tezaur“
Directorul Institutului de Cercetări Speologice „Emil Racoviţă“ din Cluj-Napoca, Bogdan Onac, spune că gheţarul de la Scărişoara se deosebeşte de orice alt gheţar de acest gen din lume. Din punct de vedere ştiinţific, peştera şi gheţarul mai au încă multe necunoscute. „Prin 1921, Racoviţă scria că peştera de la Scărişoara va fi o peşteră pentru viitor, pentru cercetări interdisciplinare de lungă durată, care vor duce la descoperiri importante. Cu cuvintele lui în minte cobor de fiecare dată la gheţarul de la Scărişoara. Ce au austriecii sau elveţienii prin peşterile lor cu gheaţă păleşte în faţa stalactitelor, stalagmitelor şi draperiilor de gheaţă de la Scărişoara. Spaţiul peşterii este cu totul extraordinar, iar din punct de vedere ştiinţific acesta adăposteşte un adevărat tezaur. De exemplu, colegul meu Iosif Viehmann a descoperit un proces inedit, cel prin care se formează aşa-zisele perle de peşteră, în timpul procesului de îngheţare. La început apa îngheţată elimină un fel de făină de perle, care se adună în cuiburi, apoi în conglomerate“, explică Onac.
VOX POPULI
„Aşa, sălbatică, este fascinantă“
Marius Ghindă, 31 de ani (şomer), Bucureşti: „E cu totul altceva decât ce-am văzut până acum: o peşteră impresionantă în primul rând prin dimensiuni“.
Romică Ilucă, 40 de ani (mecanic de locomotivă, Timişoara: „Peştera Scărişoara e foarte frumoasă, dar mai are nevoie de amenajări, de publicitate şi de drum de acces“.
Rudi Müller, 60 de ani (fizician - pensionar), München: „Am văzut mai multe peşteri în viaţa mea, dar aceasta este cu totul diferită. N-aş compara-o cu ce-ar fi dacă ar fi «sufocată» de turişti. Aşa, sălbatică, este fascinantă“.
Mariana Gunterstorfer-Mariş, 36 de ani (gastronom), Satu-Mare: „E una dintre minunăţiile naturale ale României. Vin din străinătate aici în fiecare an. Nu oriunde se poate vedea aşa ceva“.
DATE TEHNICE
100.000 de metri cubi de gheaţă
DIMENSIUNI
> lungime totală - 720 de metri
> adâncime - 105 metri
> grosimea stratului de gheaţă - între 12 şi 36 de metri
> volum - 100.000 de metri cubi de gheaţă
VECHIME. Minimum 3.700 de ani
TEMPERATURA
> vara: 1 grad Celsius
> iarna: -7 grade Celsius
LOCALIZARE. Comuna Gârda de Sus, la aproximativ 40 de kilometri de oraşul Câmpeni, în munţii Apuseni, în nord-vestul judeţului Alba, aproape de graniţa cu judeţul Bihor.
ACCES AUTO. Câmpeni - Albac - Scărişoara - Gârda de Sus
ALTE OBIECTIVE TURISTICE.
> Gârda de Sus: biserica-monument ridicată la 1792, moara cu apă veche de 300 de ani.
> În zonă: Vârful Bihor (1.800 m), cascada Vârciorog, Groapa Ruginoasă, Peştera Poarta lui Ionele, Gheţarul de la Vârtop, Cheile Ordâncuşei, Peştera Coiba Mare, Izbucu Tăuz (un „sifon“ natural adânc de 80 de metri şi larg de 10 metri), Coteţul Dobreştilor (un rezervor natural de apă aflat în subteran) şi Avenu Zgurăşti alături de Peştera Zgurăşti.
CAZARE. Zeci de pensiuni în Scărişoara, Gârda de Sus şi Arieşeni, catalogate de la una la trei margarete, cu preţuri de la 40 la 100 de lei pe noapte, pentru o persoană. Toate localităţile sunt racordate la reţeaua de energie electrică.
MASA. Un meniu complet pe zi costă între 70 şi 100 de lei de persoană.
SEMNAL GSM. Bun, atât în reţeaua Vodafone, cât şi în Orange.
__________________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________
Cheile Nerei, comoara ascunsă din Munţii Banatului
Râul Nera alcătuieşte, de-a lungul a 18 kilometri, unul dintre cele mai sălbatice şi frumoase locuri din ţară, cu peste 400 de peşteri, avene şi cascade.
Timpul se opreşte în clipa în care stai o secundă, ca să-ţi tragi sufletul, pe cărarea care străjuieşte Cheile Nerei, în amonte de Sasca Română. De la 250 de metri, de pe o cărare care şerpuieşte periculos deasupra hăului, Nera arată ca un şarpe care se înconvoaie printre bolovanii imposibil de urnit.
Cheile Nerei din Caraş-Severin se arată ochiului iubitorului de natură deasupra localităţii Şopotul Nou şi se deschid apoi după 18 kilometri, lângă Sasca Română. Pe această distanţă, apa, în luptă cu calcarul munţilor, a creat adevă rate opere de artă. Peşteri, lacuri, cascade, avene, pereţi de stâncă născuţi din apa încă albastră şi pură a Nerei, care se pierd apoi în albastrul cerului, făcându-te să te întrebi unde e graniţa dintre real şi ireal, toate fac ca o expediţie în această zonă să lase urme adânci în cutia cu amintiri.
Bocanci împotriva viperelor
În zona Banatului se ştie că dacă vrei să mergi în „Chei“ trebuie să ai bocanci, cort şi să te aştepţi ca de pe o piatră încălzită de soare să te privească suspect o viperă periculoasă. Şerpii nu au nicio treabă cu cei care nu le fac nimic, aşa că pericolul nu e foarte mare. Am ales să explorăm cheile din aval spre amonte şi am găsit pe internet o pensiune care era aşezată exact la Sasca Română, în locul în care Nera se desparte cu regret de munţii calcaroşi pe care i-a modelat atât de frumos de-a lungul timpului.
De la pensiune faci câţiva paşi şi intri în atmosfera cheilor. Un pod suspendat făcut din bucăţi de lemn şi sârmă îţi spune că drumul care începe nu va fi tocmai uşor. Cărarea porneşte apoi printr-un decor de vis, care alternează mici poeni verzi cu bucăţi de potecă abruptă printre stânci. După 20 de minute de mers ajungi în zona tunelelor, un drum săpat în stâncă deasupra unei văi adânci presărat cu tunele răcoroase şi întunecate din care ieşi nerăbdător să descoperi o nouă imagine spectaculoasă creată de natură.
Urmează apoi o bucată de drum mult mai liniştită, prin răcoarea pădurii de fag. Din când în când Nera se supără şi se aruncă de pe stânci în cascade spectaculoase, oprindu-se apoi domol într-un ochi de apă de o culoare albastră ireală. Păstrăvii se plimbă în voie prin apa cu lucire de smarald.
Spectacolul naturii
Surprizele te pândesc la fiecare pas. Spectacolul naturii este desăvârşit în acest colţ de ţară care încearcă parcă să ţină ascunse toate frumuseţile pământului. Ai putea să crezi că nimic nu te mai poate impresiona când ajungi la Lacul Ochiul Bei. Răsuflarea se opreşte brusc şi se face linişte. Parcă ai intra într-o imensă catedrală.
Pădurea formează un con de protecţie deasupra acestui loc magic, şi perdeaua de protecţie naturală face ca sunetele să fie ţinute în interior, ca într-o încăpere izolată fonic. O cădere de apă uşoară asigură muzica necesară în această minunată sală de concert în care natura dă reprezentaţii non-stop. Ochiul Bei completează vizual opera de artă, cu o atingere de albastru adus parcă din Caraibe pentru a da savoare artistică minunii.
Te desparţi cu greu de un loc atât de frumos, dar în amonte stă şi aşteaptă cascada Beuşniţa, un alt monument impresionant făcut din apă şi stâncă. Drumul prin chei continuă, Poiana lui Trifu, Peştera şi Lacul Dracului, o mulţime de peşteri neamenajate te obligă să nu stai mai puţin de trei zile în Cheile Nerei.
LEGENDĂ
Rămăşagul de la Lacul Dracului
Lacul Dracului: 9,3 metri adâncime şi 20 de metri diametru. E cel mai mare lac carstic din ţară. Legenda spune că, odată, dracul a pus rămăşag cu un moşneag care păştea caprele că poate frige un cap de ţap fără ca acesta să rânjească. Jarul puternic a făcut însă ca buzele ţapului să se ridice, lăsând să se vadă doar dinţii rânjiţi. De ciudă, dracul s-a aruncat în lac şi s-a înecat. Localnicii spun că lacul nu are fund, iar culoarea albastruverzuie este dată de trupul diavolului care se luptă în adâncuri. În realitate, ochiul de apă s-a format după ce aluviunile Nerei au închis intrarea unei peşteri, după care bolta acesteia s-a prăbuşit. Lacul este alimentat tot de apa Nerei, prin fisuri carstice.
OPINIA SPECIALISTULUI
Unul dintre locurile rămase sălbatice
Bogdan Bădescu este preşedintele Asociaţiei Speologice Exploratorii, înfiinţată în 1961. În Cheile Nerei, membrii asociaţiei se ocupă de protejarea zonei şi urmează ca, până anul viitor, să deschidă, la Cărbunari, un Centru de Educaţie Ecologică şi Promovare a Turismului. „Cheile Nerei reprezintă o zonă importantă de atracţie pentru că sunt, în acest moment, unul dintre parcurile naţionale din ţară care a rămas sălbatic“, spune Bogdan Bădescu. „Regiunea e formată din roci carstice, motiv pentru care relieful este unul aparte. Este o zonă cu pereţi calcaroşi foarte spectaculoş i, unde există peste 400 de peşteri şi avene, cascade spectaculoase, dar şi cele mai mari depozite de travertin din ţară. În acest moment, zona poate fi pusă în pericol de accesul facil al maşinilor. Acest lucru se poate rezolva cu o serie de investiţii minimale. Singurii care alocă fonduri pentru acest parc de interes naţional sunt cei de la Romsilva, dar sperăm ca, de la anul, în bugetul naţional să fie prevăzute sume destinate, conform legii, parcurilor naţionale“, a mai spus el.
VOX POPULI
„E linişte, iar noaptea e chiar întuneric“
Şerban Jădăneanţ: „Găsesc aici atât munte, cât şi apă. Liniştea e linişte, iar noaptea e chiar întuneric. Şi nu auzi claxoane sau motociclişti mergând într-o roată.“
Lavinia Ciupagea: „E bine că lipsesc turiştii de ocazie, care ies la un grătar şi o bere în sunetul asurzitor al manelelor. Iar satele din zonă sunt nealterate de trecerea timpului, parcă scoase din negura vremurilor.“
Norbert Hansmann: „Îmi plac traseele, când pe stânci la înălţime, când pe cursul râului, podurile suspendate, intervenţ ia minoră a omului în crearea traseelor, diversitatea reliefului, cascadele, repezişurile ideale pentru rafting.“
Sorana Beică: „E o zonă care are de toate. Lacul Dracului şi Ochiul Beiului, unde poţi face o baie timp de maximum 10 secunde, precum şi Cascada Beuşniţei nu trebuie ratate dacă te afli în zonă.“
OMUL STRICĂ LOCUL
Civilizaţia în acţiune
Prin chei nu te poţi plimba cu maşina şi nici măcar cu jeepul. Dacă vrei să vezi frumuseţea locului trebuie să-ţi pui picioarele la treabă.
În câteva puncte, omul a reuşit să strice în foarte scurt timp ceea ce a făcut natura în sute de ani, câteva drumuri asfaltate pătrund adânc în munte şi ucid încet minunatul aranjament natural, lăsând în urmă un iz acru de mici stricaţi şi câteva sticle de bere.
Civilizaţia sau, mai degrabă, lipsa de civilizaţie începe să-şi arate faţa hidoasă în acest colţ de ţară care părea ocolit de dorinţa nebună a unora de a distruge puţinele lucruri bune care ne înconjoară.
Dacă nu ar fi fost câţiva reprezentanţi ai regnului animal care să-şi lase numele şi poreclele stupide imprimate pe scoarţa pomilor, experienţa s-ar fi putut apropia de perfecţiune.
CAZARE
Un vis: pensiunea fără televizor
Pensiunea situată chiar la ieşirea Nerei din Chei e o casă mai mare, în care vă va întâmpina o familie de oameni buni. Gătesc ceea ce doriţi şi vă fac să vă simţiţi ca acasă. Nu au televizor în cameră (o să constataţi că nici nu e util pentru că după o zi în aerul tare din Chei nu-ţi mai arde de televizor), dar în rest oferă toate condiţiile dictate de civilizaţie. Puteţi închiria un ATV pentru a explora povârnişurile şi pantele abrupte şi pietroase din apropiere, puteţi primi un cal cu care să inspectaţi în linişte teritoriile ca un vechi boier care are timp să meargă legănat de blândul animal. Seara, puteţi simţi gustul adevărat al păstrăvului adus de aproape, de la păstrăvăria de pe valea Beuşniţei. Preţul unei nopţi de cazare nu depăşeşte 100 de lei pentru două persoane, iar mâncarea nu e mai scumpă ca la un restaurant mediu. În zonă mai există câteva pensiuni care oferă condiţii bune la preţuri rezonabile, dar cei mai mulţi turişti aleg să stea în cort, în locurile special amenajate.
DATE TEHNICE
O lume pe 36.000 de hectare
AŞEZARE: Parcul naţional Cheile Nerei Beuşniţa este o arie naturală protejată, încadrată în categoria Parcuri Naţionale. Este situat la limita sud-vestică a ţării, în sudul Munţilor Aninei, în judeţul Caraş-Severin.
SUPRAFAŢĂ: 36.758 ha
ACCES: Reşiţa - Oraviţa - Sasca Montană - Reşiţa - Oraviţa - Anina - Bozovici - Reşiţa - Anina - Bozovici - Bozovici - Şopotu Nou - Cărbunari - Băile Herculane - Bozovici Fără maşină, accesul în zonă este dificil, dar localnicii sunt amabili şi opresc la autostop, chiar dacă sunt cu căruţa sau cu tractorul.
ATRACŢII: Cheile săpate de râul Nera şi afluenţii săi, lacurile carstice (Ochiul Bei şi Lacul Dracului) - Cascade (Beuşniţa, Bigăr, Şuşara) - Peşteri şi avene - Vegetaţia bogată şi variată
ACTIVITĂŢI - Turism, ecoturism şi drumeţii (mai-noiembrie) - rafting pe Nera (primăvara şi la începutul verii) - alpinism pe trasee amenajate - cicloturism - speologie
SEMNAL GSM. Foarte slab Orange, bun Vodafone.
__________________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________
Sălbăticie în Cheile Olteţului
Rezervaţia naturală din judeţul Gorj, care acoperă Cheile Olteţului şi Peştera Polovragi, dezvăluie locuri de o frumuseţe ameţitoare. Totul, pe o suprafaţă de 150 de hectare.
Când pătrunzi pe Cheile Olteţului, parcă intri într-o altă lume. O lume sălbatică şi plină de tot felul de mistere, unde te simţi copleşit de semeţia munţilor care se înalţă către cerul ce abia se mai zăreşte, ca o fâşie albastră. Apa Olteţului separă Munţii Parâng şi Căpăţânii care, la un moment dat, aproape că se întrepătrund, distanţa dintre ei fiind de ordinul metrilor şi chiar a zecilor de centimetri.
Drum cioplit în munte
Cheile Olteţului se află pe raza comunei Polovragi, din judeţul Gorj, şi se întind pe o distanţă de doi kilometri. La intrare se află Rezervaţia naturală Cheile Olteţului care a fost declarată, printr-o lege din anul 2000, arie naturală protejată de interes naţional. Suprafaţa rezervaţiei naturale este de 150 de hectare, aceasta incluzând şi Peştera Polovragi, de asemenea arie naturală protejată de interes naţional.
La Chei şi la Peştera Polovragi se poate ajunge de pe DN 67, care leagă oraşul Râmnicu-Vâlcea de Târgu-Jiu. Comuna Polovragi se află chiar la graniţa dintre judeţele Vâlcea şi Gorj. După aproximativ doi kilometri, drumul se bifurcă: către Mănăstirea Polovragi, care se poate vedea cu uşurinţă în faţă, şi, în dreapta, către Cheile Olteţului şi Peştera Polovragi. Accesul se face pe un drum de macadam, care, în unele locuri, este cioplit în munte şi, de aceea, există senzaţia că blocul imens de piatră se prăvale peste tine.
Atunci când intri pe Cheile Olteţului, civilizaţia rămâne undeva în urmă, la porţile nevăzute care separă cele două lumi. Temperatura scade brusc cu aproape 10 grade Celsius, pentru că razele soarelui pătrund cu greu prin vegetaţia abundentă şi printre munţii care formează parcă un acoperiş. O senzaţie plăcută, pe moment, un semn clar că trebuie neapărat să-ţi mai pui o haină pe tine. Pe tot versantul muntelui se pot observa scobituri de diferite dimensiuni şi forme.
După aproximativ 200 de metri de la intrarea pe Cheile Olteţului, o gaură mare se cască în munte. Este Peştera Polovragi, care se află în versantul Munţilor Căpăţânii, pe malul stâng al râului. Intrarea a fost făcută artificial, prin dislocarea peretelui vestic al peşterii. Acest lucru s-a întâmplat prin anii ’60, odată cu realizarea drumului forestier. Înainte, în peşteră se intra printr-un loc foarte îngust, aflat la o înălţime de câţiva metri pe versantul muntelui, după care se cobora în interior doar pe o frânghie.
Hăul în care curge Olteţul
În faţa peşterii se află un hău pe unde curge Olteţul. Albia apei se află cam la 20 de metri sub nivelul drumului. Peisajul e de o sălbăticie rară. Dacă priveşti în jos, la râul care curge, te cuprinde o stare de ameţeală.
În continuare, drumul şerpuieşte pe lângă versanţii munţilor, iar privirea îţi fuge de la unul la altul, ca la tenis. După mai bine de un kilometru şi jumătate, spaţiul se lărgeşte, iar încordarea dată de apropierea munţilor se stinge. Aici, Primăria comunei Polovragi a concesionat câteva zeci de loturi de teren pentru construcţia de case de vacanţă. Autorităţile speră că, prin acest proiect, zona va atrage mai mulţi turişti.
LEGENDE
Comorile ascunse din peşteri
Se spune că în numeroasele peşteri şi grote din zonă ar exista comori de pe vremea dacilor. În anumite nopţi, susţin localnicii, aurul joacă şi poate fi văzut de la mare depărtare sclipind asemenea unui foc. Sunt destui care pretind că au văzut incendii în pădure, dar când au ajuns acolo nu au găsit nimic. Explicaţia ştiinţifică ar fi că aurul acumulează energia soarelui, iar apoi o degajă. Alţii spun că aurul le-ar aparţine haiducilor care s-au adăpostit în peşterile din munţi, una dintre acestea purtând chiar numele de Iancu Jianu. O altă legendă spune că la Cheile Olteţului ar fi trăit jidovii, oameni preistorici uriaşi, care stăteau cu un picior pe un munte şi cu celălalt pe un altul şi se spălau cu apa din Olteţ. Chiar un loc aflat pe versantul muntelui, deasupra peşterii, poartă denumirea de „Oborul Jidovilor“.
PLEDOARIE
„Sunt unice“
Gheorghe Fometescu, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj, este un foarte bun cunoscător al Cheilor Olteţului şi Peşterii Polovragi. În timpul studiilor a petrecut mult timp în aceste locuri. „Cheile Olteţului sunt unice prin specificul lor, pentru că sunt ca nişte canioane. De la izvoare şi până ce Olteţul iese din chei, au fost identificate 405 specii de plante, unele dintre acestea foarte rare, cum ar fi: paracherniţa, studeniţa, scoruşul de munte, nemţişorul. Peştera Polovragi este una dintre cele mai frumoase din ţară şi are o istorie aparte legată de originile poporului, dar şi de propăşire a credinţei pe aceste locuri. Este o zonă care îţi oferă mereu surprize şi unde mereu descoperi ceva nou. Este locul unde simţi din plin frumuseţile şi sălbăticia naturii“, spune el.
PEŞTERA POLOVRAGI
Oficial, zece kilometri. Neoficial, de trei ori mai mult
Peştera Polovragi este situată la o altitudine de 670 m şi are o lungime de aproape zece kilometri, fiind una dintre cele mai lungi din România. O porţiune de 900 de metri este electrificată şi luminată. Neoficial, ne spune Miron Păpurică, custodele peşterii, galeriile se întind pe 27 de kilometri.
Este alcătuită dintr-o galerie principală, din care se desprind mai multe galerii laterale, multe dintre ele colmatate cu aluviuni. Din tavan pornesc mai multe hornuri. Deasupra peşterii se află ruinele unei aşezări dacice fortificate, despre care Miron Păpurică ne spune că ar avea o legătură directă secretă cu peştera printr-o galerie.
În peşterile din Cheile Olteţului, inclusiv în Polovragi, se întâlnesc liliecii de peşteră, plus două specii de păsări foarte rare în România: lăstunul de stâncă şi fluturaşul de stâncă. Temperatura înăuntru este constantă: se înregistrează 10 grade Celsius atât vara, cât şi iarna.
Activul Peşterii Polovragi este un râu subteran - Cerna, care se varsă în râul Olteţ, sub nivelul vizitabil deschis. Pe cursul subteran al râului există o succesiune de lacuri şi „sifoane“, unde se pot face scufundări.
ÎN PEŞTERĂ. Turist în căutarea misterelor din adâncul muntelui
O legendă veche spune că Zamolxe, zeul dacilor, s-ar fi retras în Peştera Polovragi, după cucerirea Daciei de către romani. De altfel, în peşteră se află o formă calcaroasă care seamănă cu un jilţ, ce poartă denumirea de „Tronul lui Zamolxe“. Iar picăturile de apă ce cad de pe vârfurile stalactitelor ar fi lacrimile acestuia, care plângea soarta poporului său. Această credinţă populară este consemnată de Alexandru Vlahuţă în lucrarea „România Pitorească“ (1901). În peşteră şi-a găsit adăpost timp de o jumătate de an călugărul Pahomie, care a desenat pe unul dintre pereţi un schelete cu o coasă în mână, care întruchipează moartea.
Peştera a mai adăpostit alte numeroase persoane aflate în momente dificile, mărturie stând însemnele lăsate pe pereţii peşterii, unele dintre acestea datând din anii 1700. Din acest motiv s-a crezut că aici ar putea fi ascunse comori. „Au venit mulţi cu gânduri necurate în căutare de comori sau de secrete ale dacilor. Au intrat în peşteră, dar li se făcea rău, semn că peştera are un anumit blestem“, ne spune Miron Păpurică.
VOX POPULI
„Îmi place sălbăticia naturii“
Gheorghe Niculae, Bucureşti: „Cheile Olteţului sunt dintre cele mai frumoase opere ale naturii. Îmi place, în primul rând, sălbăticia naturii. Cheile Olteţului şi Peştera Polovragi sunt lucrăturile lui Dumnezeu“.
Daniela Vasile, Bucureşti: „De trei ani tot venim aici şi ne aducem cu noi prietenii să le arătăm aceste minunăţii ale naturii. Sunt locuri splendide. Peisajul este deosebit de frumos“.
Elena Damian, Constanţa: „Este pentru prima dată când vizităm aceste locuri şi am rămas surprinşi de frumuseţea locurilor şi de curăţenia care există. Este un peisaj unic“.
Lăcrămioara Bordei, Constanţa: „S-ar putea investi mai mult pentru ca vizitatorii să se bucure din plin de bogăţiile naturii pe care ni le-a dat Dumnezeu“.
DATE TEHNICE
SUPRAFAŢĂ
> Rezervaţia naturală Cheile Olteţului: 150 de hectare
> Lungimea cheilor: 2 km
> Lungimea explorată a Peşterii Polovragi: 9.300 metri
LOCALIZARE
Se află în judeţul Gorj, pe teritoriul comunei Polovragi, la circa 55 km de Târgu-Jiu şi cam la aceeaşi distanţă faţă de Râmnicu-Vâlcea. Cheile pornesc la 2 km nord de Polovragi, pe ambii versanţi ai râului Olteţ, trecând spre nord de Mănăstirea Polovragi şi de sediul Ocolului Silvic Polovragi.
ACCES AUTO DN 67
Tg.-Jiu - Râmnicu-Vâlcea, apoi spre nord, circa 2 km pe drumul judeţean, până în comuna Polovragi şi în continuare tot pe drum judeţean, paralel cu râul Olteţ, spre nord, încă 2 km, până în rezervaţie, drumul traversând longitudinal rezervaţia prin chei.
ALTE ATRACŢII TURISTICE
Mănăstirea Polovragi, Lacul Vidra şi staţiunea Voineasa, Ansamblul monumental „Calea Eroilor“ de la Târgu-Jiu, realizat de Constantin Brâncuşi, staţiunile Băile Govora şi Olăneşti, alpinism, scufundări în râul care reprezintă activul peşterii, Horezu - centru al ceramicii tradiţionale, Peştera Muierii şi Cheile Galbenului.
CAZARE
> Pensiunea „Cheile Olteţului“ de trei margarete este situată chiar la intrarea în chei. Tariful pe noapte: 100 de lei.
> Două case aflate în circuitul agroturistic al ANTREC: Conacul Ovidiu Dumitrescu şi Casa Mihăilescu Elena. Tarif: 50-70 lei.
SEMNAL GSM
Există semnal până la intrarea pe Cheile Olteţului. Acesta dispare în chei, dar după 2 km, spaţiul se lărgeşte şi serviciile de telefonie mobilă sunt disponibile.
__________________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________
Vulcanii Noroioşi, locul unde bolboroseşte pământul
Zeci de mii de oameni vin în rezervaţia din Scorţoasa să vadă bulele de gaz care au străbătut peste 3.000 de metri din adâncul pământului până la suprafaţă.
Vaaaaai, îmi doresc de o viaţă să ajung acolo. Dacă se aude cum clipocesc, să mă suni să ascult şi eu“, spune o prietenă, auzind că plecăm la Vulcanii Noroioşi. Fascinaţia faţă de vulcani îi cuprinde pe toţi, femei, bărbaţi, copii, tineri sau vârstnici. Cu toţii vin cu aşteptări mari la Rezervaţia naturală „Vulcanii Noroioşi“ din Scorţoasa, comuna pe raza căreia şi-au stabilit reşedinţa permanentă, şi pleacă de acolo încântaţi. Săptămânal, circa 400 de vizitatori merg la Vulcanii Noroioşi, mai ales în timpul weekendului. Potrivit custodelui rezervaţiei, Nicolae Roşu, lunile de vârf ale anului sunt iulie şi august. Recordul s-a înregistrat pe 1 Mai, când au fost tăiate 1.700 de bilete de intrare. De la 1 mai 2006, circa 50.000 de turişti au venit la vulcani. Potrivit acestuia, numărul vizitatorilor a crescut odată cu refacerea drumului de acces, derulat cu finanţarea Consiliului Judeţean Buzău.
„Vulcanii Noroioşi din zona Berca sunt unicat în felul lor. Nicăieri în lume nu există zone cu atâţia vulcani noroioşi fosili sau activi şi cu atât de multe forme tipice“, spune Ana Dica, autorul ghidului „Vulcanii Noroioşi din zona Buzăului“.
Spre pustiul din pădure
Traseul porneşte de la ieşirea spre Braşov din municipiul Buzău, pe DN 10. După 20 de kilometri, pe raza localităţii Sătuc, un marcaj explicit indică un viraj la stânga. După ce stai la coadă pentru a trece podul în reparaţii de peste pârâul Sărăţel, mai sunt de parcurs circa 18 kilometri până la parcarea din faţa rezervaţiei Pâclele Mici.
Cu imaginea din manualul de geografie sau din videoclipul Iris în cap, drumul către Vulcanii Noroioşi pare cu totul anapoda. Te aştepţi să vezi „peisajul selenar“ după orice deal doldora de verdeaţă şi pe lângă care şerpuieşte domol şoseaua.
Odată ajuns în parcare, conurile încep să prindă contur. Nu e de stat la coadă la bilete, dar nici penurie de vizitatori nu este. „Mai mulţi vin la sfârşit de săptămână. Mai vin şi copiii care, acum, că s-a terminat şcoala, sunt pe la bunici în vacanţă“, spune Nicolae Găvăneanu, cel care are în sarcină să taie biletele la intrare.
„Să staţi aici să vă terminaţi ţigările. De la poartă încolo nu se fumează“, spune bărbatul, în timp ce prezintă de pe mica sa tarabă oferta de vederi, suveniruri din ceramică în formă de vulcan şi ghidul oficial al zonei. „Cerberul“ rezervaţiei e precaut. Nu demult, explică el, un incendiu a rărit vegetaţia din preajma vulcanilor.
Mari şi leneşi sau mici şi nervoşi
Liziera abundent colorată face un contrast puternic faţă de cele circa 16 hectare de sol arid. Odată trecut de brâul de verdeaţă, mergi parcă pe un deşert fără nisip, un teren argilos, rezultat din „lava“ vulcanilor. Te apropii de ceea ce oamenii din popor numesc „ferbători“, „bolboroase“, „ochi de gloduri“, „pâcle“ sau „sărături“. Mai născocesc ei şi poveşti în culori la fel de sumbre ca şi peisajul, cu măgari sau vaci înghiţite de conurile de relief, care nici nu sunt prea mari.
Cel mai mare con din rezervaţie are doar circa un metru şi jumătate. Înăuntru fierb trei guri de vulcan. Turiştii fac poze cu telefonul mobil şi se entuziasmează când o bulă se umflă cât un balon şi îi stropeşte. Deşi conştienţi că e împotriva regulilor, nu îşi pot înghiţi curiozitatea şi încearcă cu mâna mâlul care bolboroseşte.
Văd că, cu cât sunt conurile mai mari, cu atât noroiului e mai vâscos şi mai „leneş“. Apoi se amuză când observă că cele câteva zeci de conuri „satelite“, mici şi nervoase, sunt mult mai lichide şi fierb nevoie-mare. Impropriu spus „fierb“, pentru că noroiul vulcanilor de la Buzău este rece. Iar câte o emanaţie de gaz natural parcurge mai bine de 3.000 de metri adâncime pentru a bolborosi o bulă zdravănă, cu o „tuşă“ de petrol, pentru ca apoi să se scurgă pe versantul lin.
ISTORIC
Descoperiţi de un francez
Vulcanii Noroioşi de la Buzău au fost remarcaţi pentru prima dată de francezul H. Cognard în anul 1867, cu ocazia unor prospecţiuni petroliere. Pe raza comunei învecinate cu Scorţoasa, Berca, în arealul vulcanilor, se întinde cea mai veche zonă de extracţie a petrolului din ţară. O menţiune despre exploatarea păcurii datează chiar din anul 1517. Rezervaţia naturală Vulcanii Noroioşi, declarată în 1924, a fost inclusă în registrul naţional şi european în anul 1995. Zona face parte dintr-un proiect de realizare a unui geoparc, derulat de Consiliul Judeţean Buzău şi Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa“, sub genericul „Ţinutul Buzăului“. Acesta a primit finanţare prin Fondul Cultural Naţional.
PEISAJ. Bulele de gaz creează un spectacol de culoare sub razele soarelui
OPINIA SPECIALISTULUI
„România este un muzeu geologic“
Prin prisma formaţiei sale de geolog, Emil Constantinescu, preşedinte al României între 1996 şi 2000, este în acelaşi timp un promotor al rezervaţiei geologice şi botanice de la Vulcanii Noroioşi, dar şi un adept al unei politici mai stricte de protejare a acesteia. „România este un muzeu geologic, are o diversitate geologică incomparabilă, iar Vulcanii Noroioşi reprezintă un fenomen european“, susţine fostul preşedinte. „Denumirea de vulcani a fost dată mai mult să impresioneze, pentru că vulcanii noroioşi nu implică erupţii magmatice, ci sunt din domeniul sedimentar. Ceea ce este important este că, în lume, se cunosc circa o mie de astfel de fenomene, dar în Europa sunt foarte rare şi, de obicei, amplasate la marginea continentului“, explică specialistul. Emil Constantinescu a subliniat totuşi că nu poate fi partizanul unui circuit turistic, până la momentul în care rezervaţia va fi foarte bine organizată cu trasee fixe şi protejată de mania colecţionarilor de „suveniruri“. „Există un pericol uriaş ca acest monument să fie distrus“, a avertizat fostul preşedinte.
VOX POPULI
„Nu sunt suficient mediatizaţi“
Maria Haşu: „Am venit de la Constanţa, eram tare curioşi să-i vedem. Sunt minunaţi.“
Ellie: „Noi suntem din Israel. Am venit în România pentru că părinţii mei sunt originari din România, din Galaţi. Am citit despre vulcani pe internet şi am venit să-i vedem“.
Maria Boaru: „Sunt din zonă şi nu e prima dată când vin aici. Data trecută parcă erau mai mulţi, mai mari, ploua, iar sătenii mi-au spus că tocmai a căzut un măgar în vulcan“.
Simina Mareş Popescu: „Cred că nu sunt suficient mediatizaţi. Nu toată lumea are calculator sau internet pentru a afla despre ei“.
SPECIALITATEA CASEI
Găselniţă pe gustul turiştilor
La pensiunea „Casa Matei“, aflată la circa 8 kilometri de rezervaţie, „Vulcanii Noroioşi“ sunt serviţi aburind. Bucătarul- şef a avut ideea năstruşnică de a inventa o reţetă care să copieze în farfurie imaginea vulcanului de pe platoul de la Pâcle. „Cartofi poşaţi sunt platoul, peste care am pus un mix grill de piept de pui, muşchi de vită, cotlet de porc şi o ciupercă, cu scobitura în sus, pentru crater. Lava este un sos de smântână şi soia, iar pe marginea farfuriei sunt presărate salată verde şi varză roşie, pentru a imita verdeaţa din jurul vulcanilor originali“, explică Cristian Ştefănescu, bucătarul-şef. Ingrediente: 80 g piept de pui, 80 g cotlet de porc, 80 g muşchi de vită, o ciupercă mai mare, 150 g cartofi natur, o salată verde; pentru sos: 150 ml supă de legume, 30 g unt, 20 g făină, 50-70 g smântână, 20 g sos de soia, un vârf de linguriţă de muştar, sare, piper.
DATE TEHNICE
DESCRIERE: - Formaţiuni de dimensiuni mici (maximum 3 metri înălţime), cu formă de crater, create de erupţiile de gaze venite de la peste 3.000 de metri adâncime.
SUPRAFAŢĂ: - Rezervaţia naturală Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mici este situată în zona centrală a depresiunii Berca, la o altitudine de 341 de metri şi ocupă o suprafaţă de 62,5 hectare, din care numai 16,5 hectare este ocupată de vulcanii activi.
Deşi sunt mai puţin accesibile şi sunt neamenajate turistic, cratere mai sunt grupate şi în zonele apropiate - Pâclele Mari, Beciu şi „La Fierbători“.
LOCALIZARE: - Subcarpaţii de Curbură, în comuna Scorţoasa, judeţul Buzău
ACCES: Cu maşina:
- 150 de kilometri de la Bucureşti (2 ore şi jumătate de mers cu maşina)
- 30 de kilometri de Buzău (o jumătate de oră de mers cu maşina)
TAXE DE INTRARE:
- 1 leu - elevi
- 2 lei - studenţi
- 4 lei - adulţi
- 900 de lei - taxa de filmare (pentru videoclipuri)
- 500 de lei - taxa foto (pentru şedinţe profesionale)
CAZARE:
- Pensiunea „Vulcanii Noroioşi“ (imediat lângă intrarea în rezervaţie): garsonieră cu 3 locuri, 80 de lei pe noapte
- Pensiunea „Casa Matei“ (8 kilometri distanţă de rezervaţie): o cameră 2 locuri, la parter - 200 lei, la etaj 1 - 170 lei, la mansardă, 115 lei; apartament, 300 de lei pe noapte
SEMNAL GSM: Bun
Modificat de istudor (acum 15 ani)
_______________________________________
"Daca vrei gratis, cauta singur!"[b]
www.Vila CFR Slanic Moldova
www.comunagalbinasi.ro
|
|
