istudor
MEMBRU VIP
 Din: UE
Inregistrat: acum 18 ani
|
|
Munţii Rodnei, la doi paşi sub Rai
Parcul Naţional a luat crestele de sub stăpânirea omului şi le-a înapoiat caprelor negre. Pe la 1.400 de metri, ţi se taie respiraţia. Calci printre pietre ce par date cu bronz, cu paşi mărunţi, chibzuiţi. Printre pietre curge un fir de apă limpede şi înceată, care se adună dedesubt, dincolo de desiş, în Anieş. Urcăm în Munţii Rodnei, iar până spre Vârful Saca mai sunt câteva sute de paşi, câteva guri de aer şi câteva guri de apă proaspătă, adunată cu pumnul dintre pietre. Ne oprim din ce în ce mai des. Dincolo de creasta leneşă a Vârfului Mihăiasa, arcuită ca spinarea unei pisici, se vede - un pic şters - cum Vârful Pietrosu zgârie o bucată groasă de cer.
Mai sus, nici copacii pitici nu îndrăznesc să mai crească. Lasă loc unei pajişti cuminţi, mulate pe spatele denivelat al muntelui.
Din asprimea stâncii, răsar culori: galbenul unei flori cu petale ţepoase, rozul unui clopoţel. Din ele se hrănesc alte culori, amestecate pe spatele vreunui fluture.
Oamenii ajung rar aici
Profesorul de geografie Ştefan Buia urcă muntele cu pas de adolescent, ştie fiecare piatră. A contribuit la desenarea unei hărţi a locurilor, de aceea poate să-ţi spună cu ochii închişi toate distanţ ele, toate înălţimile şi să-ţi înşire astfel un fel de geometrie a frumosului. „Sunt multe lucruri de văzut: e Tăul Muced, un lac de turbărie aflat la cea mai mare atitudine din Carpaţi. Sunt Tăurile Buhăescului, asemănătoare celor din Munţii Retezat, sau Poiana cu Narcise“, enumeră profesorul.
Prin toate aceste locuri, oamenii ajung rar şi poate că e mai bine aşa: florile nu trebuie să-şi facă loc printre pungi de plastic, iar fluturii nu zboară prin fum de grătare. Parcul Naţional înfiinţat aici a lăsat în afara zonei toate „tradiţiile“ împământenite de generaţii de turişti. În schimb, caprele negre se înmulţesc în voie: la evaluarea din toamnă, făcută de rangerii parcului, au fost numărate 36 de exemplare, în condiţiile în care acum câţiva ani specia era considerată dispărută din zonă. Sălbăticia îşi întinde încet crengile, se caţără şi coboară peste toate.
ABRUPTE. Crestele cele mai spectaculoase se află în partea de nord a parcului
DETALIU. Un colţ din Parcul Naţional Munţii Rodnei, cu micile sale fiinţe
DERUTĂ PRINTRE LOCALNICI
Mineritul a murit, ecoturismul mai are de crescut
Lumea de la marginile Parcului Naţional are dileme din care se iese greu: zona e frumoasă, nu-i bai, însă din ce să trăieşti? N-au văzut încă niciun ban despăgubire de la guvern pentru terenurile intrate în componenţa parcului, de când s-a creat administraţia acestuia, în urmă cu trei ani, iar ecologia nu ţine de foame. În plus, de turism nu prea auziseră până atunci. Sunt neamuri de lucrători în carierele de piatră, exploatări împinse acum în afara parcului.
Andreea Frîncu a făcut anii trecuţi chestionare - pe când era studentă la Sociologie - şi-i ştie pe oamenii din zonă. „La început mi s-au părut simpli, naivi, necizelaţi. Îmi spuneau că sunt amărâţi, că s-au închis minele şi gaterele. Când i-am întrebat ce se poate vedea în zonă, îmi spuneau că au discoteci frumoase. Asta credeau că înseamnă turismul“, explică ea. Între timp, au început să prindă la bani şi în locul coşmeliilor pentru gatere răsar în zonă pensiuni, fără prea mare legătură însă cu ce ar trebui să însemne ecoturismul.
Unii încearcă totuşi să ciupească - măcar câte puţin - din parc. În plus, comunităţile din preajmă fac mereu presiuni asupra consiliului ştiinţific, un for format din specialişti în geologie, biologie sau silvicultură, care se întruneşte de două ori pe an pentru a decide asupra oricărei intervenţii în parc.
Anul trecut, primarii s-au supărat rău: au cerut 9.000 de metri cubi de „doborâturi“, copaci din parc căzuţi la vânt puternic, şi li s-a spus „nu“. „Au spus, pe bună dreptate, că se întrerupe lanţul biodiversităţii, pentru că pe «doborâturi» se dezvoltă insecte şi se hrănesc păsări“, arată Timoftei Filipoi, unul dintre cei 13 rangeri ai parcului.
PLEDOARIE
„Sunt 3.300 de specii de floră şi faună inventariate“
Claudiu Iuşan vine de peste munte, e un „pui de moroşan“ care lucrează acum ca biolog la Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei. Încearcă un inventar al minunăţiilor zonei: „În mod normal, turistul vrea să se simtă bine într-un ecosistem natural. Munţii Rodnei asta oferă: lacuri glaciare, creste spectaculoase. În plus, e una dintre cele mai bogate arii protejate din România în privinţa biodiversităţii. Sunt 3.300 de specii de floră şi faună inventariate şi 19 trasee turistice. Se practică aici turismul ecvestru, adică poţi traversa călare o creastă de munte şi poţi admira o poiană cu narcise, aşezată pe o suprafaţă de cinci hectare, în vârful muntelui. Mai merită venit pentru salba de lacuri glaciare din partea de nord, apoi Cascada Cailor, cel mai vizitat punct“.
O prioritate a Administraţiei Parcului este lărgirea rezervaţiei biosferei, poate chiar dincolo de graniţele din nord. „Vrem ca, în zece ani, rezervaţia să ajungă şi în Ucraina. Se pot face multe dacă există o colaborare transfrontalieră bună“, spune Claudiu Iuşanu. O altă dorinţă este aceea de a căpăta statutul de „pan park“, care presupune o zonă de sălbăticie mai mare de zece hectare, parte a unei reţele europene. Ar fi încurajate astfel activităţile ecoturistice, prin implicarea tuturor părţilor interesate: reprezentanţi ai comunităţilor locale, proprietari de teren sau de pensiuni, turoperatori. „S-au trimis zece rapoarte anul trecut, am putea primi evaluatorii chiar în acest an“, speră biologul. În momentul de faţă, doar Delta Dunării şi Munţii Retezat au un astfel de statut.
VALEA SĂCII. Sunt construcţii puţine, rătăcite printre copaci
VOX POPULI
„E un loc absolut sălbatic“
Cristina, elevă, 13 ani: „Sunt tot felul de frumuseţi ale naturii aici. Sunt nişte peisaje cum numai aici vezi. E şi linişte, nu e aglomeraţia de la oraş“.
Ştefan Buia, profesor, 62 de ani: „Merită venit aici pentru că este un loc absolut sălbatic, fără cabane sau refugii. În plus, marcajele sunt foarte bune“.
Andreea Frîncu, absolventă Sociologie, 22 de ani: „Când dădeam Bacul, ştiam locul ăsta doar cu degetul pe hartă. M-am îndrăgostit de el într-o iarnă, când am văzut căsuţele aşezate de-o parte şi de alta a drumului, în zăpadă“.
Grigore Lorinţ, ranger, 24 de ani: „Găseşti aici privelişti care-ţi taie respiraţia. La Izvorul Laptelui, poţi auzi marmote, iar pe Saca, în vârf de munte, se află Poiana cu Narcise“.
DATE TEHNICE
SUPRAFAŢA
> Parcul Naţional Munţii Rodnei: 46.399 de hectare.
> Lacul Lala, cel mai mare lac glaciar: 5.637 de metri pătraţi.
> Rezervaţia Ştiinţifică Pietrosul Mare: 3.300 hectare (din 1979).
> Rezervaţia botanică Poiana cu narcise: 5 hectare.
LOCALIZARE
Se află în Carpaţii Orientali, în sud-estul judeţului Maramureş şi în nord-estul judeţului Bistriţa- Năsăud.
ACCES
> Pe linia ferată Salva-Vişeu sau pe linia ferată Salva-Rodna se ajunge în Telciu, Romuli, respectiv Năsăud, Rebrişoara, Sângeorz-Băi, Anieş şi Rodna.
> Drumurile care fac legătura între Transilvania şi Maramureş, prin Pasul Şetref, respectiv de Moldova, prin pasul Rotunda. Dinspre nord, accesul în masiv se face prin Borşa.
ATRACŢII TURISTICE
Vârful Pietrosu (2.303 m), Valea Lala cu lacurile glaciare Lala Mică şi Lala Mare, Valea Negoiescului, Valea Bistricioarei, Izvorul Cailor, Peştera Izvorul Albastru al Izei.
ALTERNATIVE
> Turismul ecvestru introdus în urma înfiinţării Centrului de Ecoturism Ecvestru din cadrul Hergheliei Beclean. Turiştii pot parcurge călare drumuri forestiere şi păşuni însoţiţi de ghizi autorizaţi.
> Turiştii pot alege turismul balnear în Rodna, Romuli, Cormaia, Parva, Maieru, Anieş, Şanţ sau Valea Vinului.
CAZARE
> Pensiunea Suzy, situată în localitatea Valea Vinului: 23-30 de lei/zi/persoană (camere de 2-8 persoane);
> Hotel Păltiniş (Borşa): 120 de lei/zi/cameră dublă, 100 de lei/zi/cameră dublă în regim single, 200 de lei/zi/apartament;
SEMNAL GSM
Inexistent la limita Parcului Naţional, bun în unele zone mai înalte, înspre creste.
________________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________________
Cele trei poduri din Cheile Turzii
Traseul prin rezervaţia naturală de lângă Turda e facilitat de trei poduri suspendate deasupra văii Hăşdate. La fiecare pas, turiştii descoperă noi peisaje sălbatice. Cum vii dinspre Cluj spre Bucureşti, imediat după dealurile domoale de lângă Turda, pe dreapta, apar semeţe Cheile Turzii.
La prima vedere, par doi masivi stâncoşi, care cândva erau unul singur şi care au fost despărţiţi de o vale, Valea Hăşdate, nu mai adâncă de o jumătate de metru.
Cheile Turzii sunt datate de istorici încă din vremea dominaţiei romane, când în zonă exista o carieră de piatră care asigura necesarul oraşului Potaissa, azi Turda, dar şi al unităţilor militare romane care erau cantonate aici. Urmele exploatării romane au putut fi văzute până în secolul XlX.
Peste 60 de peşteri
Ca să ajungi la rezervaţia naturală Cheile Turzii, trebuie să treci de Turda. La bifurcaţia cu drumul spre Câmpeni, trebuie să faci la dreapta vreo zece kilometri până la indicatorul spre satul Cheia, unde începe calvarul rutier. Dar problemele cu drumul le uiţi repede.
O potecă lată la început de un metru jumătate, tot mai îngustă pe parcurs, se întinde de-a lungul defileului străjuit de cei doi masivi ai Cheilor Turzii. Poteca de munte te poartă când pe partea dreaptă, când pe stânga. Din când în când, trei podeţe te trec de pe un versant pe celălalt.
Primul pod, „Vizuina Spălată“, te duce spre poteca de la poalele versantului denumit „Peretele cu trepte“, care atinge înălţimea de 300 de metri. Marea grijă este să nu te trezeşti cu vreo piatră în cap. Cum treci de această porţiune, poteca din piatră şlefuită de miile de turişti care vin anual te duce spre al doilea pod, „Mijlocul Cheii“. E un loc ameţitor: cei doi versanţi ai Cheilor, cu pereţi aproape drepţi, se înalţă spre cer de o parte şi de alta.
Traseul continuă spre dealurile domoale ale câmpiei Transilvaniei şi ajungi la al treilea pod, „Podul Peşterilor“, străjuit în stânga şi în dreapta de două peşteri, „Cetăţeaua Mică“ şi „Cetăţeaua Mare“.
În zona Cheile Turzii sunt cunoscute peste 60 de peşteri de dimensiuni mici, de cel mult 20 de metri lungime. Există însă una care are o lungime de 120 de metri. Poate cea mai cunoscută este una aflată în dreapta podului: peştera lui Balică, nume dat după un haiduc al locului, Nicolae Balică, participant în urmă cu două sute de ani la o revoltă împotriva stăpânirii austriece şi care s-a ascuns o perioadă aici.
Traseul mai continuă vreme de câteva sute de metri şi se opreşte domol la poalele dealurilor care coboară din cei doi versanţi ai Cheilor Turzii.
Limba oficială pare a fi maghiara
Ceea ce te surprinde la rezervaţia naturală de la Cheile Turzii sunt turiştii care în marea lor majoritate nu sunt români, ci maghiari. Limba oficială din rezervaţie pare a fi maghiara. Turiştii spun că le place să vină la Cheile Turzii deoarece în Ungaria nu au asemenea peisaje şi nici trasee de munte bine delimitate ca aici. În afara turiştilor unguri, poţi să întâlneşti americani sau englezi ori chiar danezi. Mette Moelgaard este din Danemarca şi a declarat că împreună cu soţul ei au pasiunea pentru munte. „Am venit cu o rulotă din Danemarca şi ne-am oprit la Cluj. Am venit la Cheile Turzii pentru că este singurul loc care are hartă cu traseul bine delimitat.“
DEZOLANT
Camping în paragină
Pe platoul de lângă Chei existau cândva un camping şi o cabană cu restaurant. Acum nu mai e nimic. Căsuţele din lemn sunt rupte, acoperite cu iarbă, iar cabana e în renovare de peste un an. În jurul acestei cabane a existat un scandal juridic tranşat de Justiţie după mai mulţi ani, ceea ce a făcut ca întregul complex să ajungă într-o stare dezolantă.
Când am făcut documentarea pentru acest articol, singura terasă din zonă era închisă pentru că ospătăriţele aveau ceva „probleme“. La cabana salvamont nu era nimeni, iar numărul de mobil afişat nu putea fi accesat deoarece în zonă nu există semnal GSM.
Dincolo de toate neajunsurile, zona Cheile Turzii este printre puţinele din Transilvania care are o hartă a rezevaţiei ce descrie în mod detaliat principalele obiective de vizitat, dar şi traseele montane care pot fi parcurse la pas.
DELĂSARE. Căsuţele din lemn s-au dărâmat
PLEDOARIE
În Peretele Vulturilor cuibăreşte acvila-de-stâncă
Dan Păvăloiu, realizator al emisiunii „Natură şi aventură“, difuzată de TVR, este îndrăgostit de Cheile Turzii. „Poţi să vezi un masiv stâncos într-o zonă dominată de dealuri. Se spune despre Cheile Turzii că ar fi o continuare a masivului Trascău. Există două ipoteze despre modul cum s-au format. Prima, că a fost o imensă peşteră al cărei tavan s-a prăbuşit. A doua, că defileul a fost săpat de-a lungul anilor de pârâul Hăşdate“. Realizatorul TV mai spune că în zonă există o climă specială datorată zonei stâncoase aflate la o altitudine joasă. „Din această cauză, aici poţi să întâlneşti plante rare, de exemplu ceapa-ciorii sau usturoiul sălbatic, cum i se mai spune. Tot aici îşi face cuib acvila-de-stâncă, în Peretele Vulturilor care poate fi văzut de pe poteca din defileu. De altfel, este altitudinea cea mai joasă unde cuibăreşte acvila-destâncă“, adaugă Păvăloiu.
VOX POPULI
„Un loc rupt din rai“
Mette Moelgaard, Danermarca: „Am venit aici pentru că a fost singurul traseu montan din România unde am găsit hartă cu traseu. Este foarte frumos şi, ceea ce ne-a surprins, este mai curat ca în alte părţi“.
Rudi Szilagy, cetăţean american născut la Cluj: „Am venit cu soţia şi copiii, să vadă şi ei acest loc rupt din rai. Este foarte frumos. Am observat însă că, deşi pe traseu sunt coşuri de gunoi şi saci, unii aruncă mizeria pe lângă. Este lipsă de civilizaţie“.
Emanuel Petrescu, Bucureşti: „Locul arată bine, păcat că nu îl ştim pune în valoare. Nu există un hotel sau un restaurant. În defileu, traseul este marcat şi este tare frumos“.
DATE TEHNICE
LOCALIZARE
La 14 kilometri sud-vest de oraşul Turda.
ACCES AUTO
> DN 75 Turda- Câmpeni, până la indicatorul spre satul Cheia. (Drum prost, din plăci de beton.)
> Drum de ţară care porneşte din nordul oraşului Turda, către Cluj, spre satul Sănduleşti.
DIMENSIUNI
> Rezervaţia Naturală Cheile Turzii are 175 de hectare.
> Defileul are 1.650 de metri lungime.
> Cea mai mare înălţime: 350 de metri.
ISTORIC
> Cheile Turzii au fost datate de istorici încă de pe vremea dominaţiei romane. În zonă se afla o carieră de piatră şi unităţi militare romane. > Rezervaţia naturală a fost înfiinţată în anul 1938.
ATRACŢII
> Versantul stâng, unde poate fi văzut Turnul Galben, un masiv muntos care descreşte spre nord-vest.
> Peşterile Cetăţeaua Mică şi Cetăţeaua Mare.
> Cuibul de acvile care poate fi observat pe la mijlocul potecii, pe versantul stâng.
> Ceapa-ciorii sau usturoiul sălbatic, plantă rară.
> Alpinism pe stânci.
> Peste 100 de kilometri de trasee bine delimitate.
CAZARE
Cele mai apropiate pensiuni se află în comunele Mihai Viteazul şi Moldoveneşti (aflate la cinci kilometri distanţă şi la Turda. Vechea cabană e în renovare, iar vechiul camping e în paragină. MASĂ Restaurantul nu funcţionează. Există doar o terasă unde se poate bea cafea sau suc.
SEMNAL GSM
Inexistent, cu mici excepţii în unele zone din defileu
________________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________________
Sfinxul şi Babele, domnul şi doamnele de piatră
În vârful munţilor Bucegi, stâncile şochează prin formele lor umanoide care au îndemnat oamenii să caute răspunsuri mistice cu privire la modelarea lor.
În jurul Sfinxului din Bucegi şi al Babelor s-au ţesut legende şi s-au învârtit zeci de teorii mitologice, năstruşnice ori doar amuzante. Unii afirmă că n-ar fi naturale, ci modelate cu har şi interes de mâna omului, alţii că „pietrele“ din vârf de munte emană energii pozitive nemaiîntâlnite care au apărat ţara de duşmani, iar cei mai „originali“ spun că sunt - fără nicio îndoială - urme ale unei civilizaţii extraterestre.
Între vizionara Valentina din Iaşi, care ar fi simţit şuvoiul de energie ce se revarsă din Sfinx, şi „geologul“ Traian Trofin - în fapt un fost curator al unui muzeu de la Buşteni -, care ar fi văzut şi examinat câteva fenomene paranormale în zonă, se strecoară imaginaţia turiştilor care, din motive mai puţin senzoriale, se caţără pur şi simplu pe Sfinx şi scrijelesc măscări pe „faţa“ monumentului.
Însă, peste toate, există un interes neîncetat pentru forma, trecutul şi puterile Sfinxului şi Babelor care arată cât de important le este locul în salba de „minuni naturale ale României“, prezentate în serial de „Evenimentul zilei“.
Simboluri naţionale, motiv de căţărare
După o călătorie cu telecabina peste râpe, capre negre şi cascade, Sfinxul este pentru călători un motiv de popas odihnitor, dar şi spectaculos prin formă şi aşezare - pe coama muntelui. Prilej pentru unii să facă poze, pentru alţii să încalece „minunea“ printr-un soi de microalpinism de prost-gust, iar pentru restul de enervare corectă: „Cum să fiu mulţumit cu ce se întâmplă aici, când îi vezi pe toţi că vor să se urce pe Sfinx. Astea-s monumente, obiective turistice care trebuie păstrate cu grijă pentru că sunt formate din rocă sedimentară, nu foarte dură. Cum să vii să te urci pe ele? Sunt daruri pe pământ românesc, simboluri naţionale. Deci are sens să vin mai des ca să văd mizeria din jur?“, se revoltă Valentin Ebraş, venit din Deva prentru o excursie în Bucegi.
Mituri demontate
Uriaşul cap de om din vârf de munte, atracţie turistică şi „minune“ care suscită interesul turiştilor şi pe cel al cercetătorilor, este, în fapt, doar o stâncă modelată în urma acţiunii îndelungate a îngheţului şi dezgheţului, roasă de vânt şi de ploaie. Pe scurt, natura a ales forma acestor stânci de la înălţime: cea de ciuperci (Babele) sau de cap uman (Sfinxul). Totuşi, s-au format de-a lungul timpului mai multe teorii care aduc în discuţie intervenţia umană asupra acestor stânci ori să treacă „monumentele“ pe lista enigmelor lumii.
Printre presupuneri se numără faptul că „Atlasul“ din mitologia greacă n-ar fi altul decât vârful Omu din Bucegi, că Prometeu a fost înlănţuit de o stâncă de pe acelaşi vârf, că Babele ar fi nişte altare ciclopice ale vechii populaţii pelasge, sau că Sfinxul Bucegilor ar fi fost modelat de daci. De altfel, asemănarea izbitoare a Sfinxului cu un cap de dac acoperit cu o cuşmă a îndemnat perpetuarea miturilor.
În ciuda acestor teorii vin cercetătorii geologi, pentru care „misterul“ Sfinxului este dezlegat de mult: „Pentru noi, geologii, atât Sfinxul, cât şi Babele reprezintă o modelare simplă care prin formă doar dau senzaţia că se apropie de ceva mistic sau artistic, care ne duce cu gândul la sculptură. Pentru geologie nu au o mare importanţă, geologic nu au secrete. Mai profan spus, este un sandvici de straturi de roci cu diferenţiere a durităţii, şi prin fenomenul de abraziune au luat aceste forme. Dar o mare importanţă o au pentru geoturism, şi-aici sunt de acord cu conceptul de minune naturală a României, foarte spectaculoasă de altfel, motiv pentru care a pus probleme şi istoricilor care au încercat să arate că sunt modelate prin intervenţie umană“, precizează Dan Grigore, cercetător la Muzeul Naţional de Geologie din Bucureşti.
INTRĂ AICI PENTRU A VOTA
COPIII SFINXULUI
Ciuperci, broaşte şi troiene
În afară de cele mai cunoscute figuri sculptate în piatră de natură, Sfinxul şi Babele, se mai află în Bucegi şi alte figuri antropozoomorfe uriaşe. Mai puţin cunoscute, dar vizibile pentru căutători sunt „ciupercile“, „broaştele“, „şerpii“ sau „troienele“. Acestea au formă de arsuri eliptice, cercuri stranii pe care nu creşte nimic şi chiar uriaşe „cariere“. Toponimia locurilor aproape şi mai misterioasă decât forma stâncilor: Oboarele, Nucet, Blana, Vârful cu Dor, Lăptici, Furnica, Piatra Arsă, Jepii, Cocora, Obârşia, Doamnele sau Găvanele sunt doar câteva exemple de denumiri ce induc misticismul care a apărut încă de la descoperirea acestor forme.
BABELE. Turiştii mai aruncă o privire în urmă înainte de a pleca
PLEDOARIE
Memoria pământului, îmbinată cu imaginaţia oamenilor
Iulia Lazăr, conferenţiar doctor la Catedra de geologie a Universităţii din Bucureşti, care a studiat mai mult timp zona din Munţii Bucegi, precizează că îi este greu să aleagă, dintre toate formele care ţin de istoria geologică a pământului, doar una. Cercetătorul, cu toate că nu are un loc sau o rocă preferată, precizează totuşi:
„Îmi sunt dragi toate, dar în acelaşi timp Sfinxul este într-adevăr o îmbinare între memoria pământului - adică rocile din care sunt construite - şi imaginaţia oamenilor care iubesc natura“.
De altfel, asemănarea Sfinxului cu forma capului unui dac, o teorie mult dezbătută, este explicată de cercetătorul Iulia Lazăr prin faptul că, „de obicei, oamenii asemuiesc astfel de obiecte cu forme din tradiţia lor, din istorie sau cu lucrurile pe care ei le cunosc.
Aşa au asemuit Sfinxul cu o formă care ţine de tradiţii, de stabilitate şi nu acceptă adevărurile ştiinţifice foarte uşor. Însă pentru noi este clar că aceste roci din care este alcătuit Sfinxul s-au format în era Cretacică, adică în urmă cu 90-96 de milioane de ani, iar eroziunea ei s-a petrecut ulterior ridicării munţilor Bucegi, în urmă cu 10.000 de ani. De altfel, munţii Bucegi continuă acest proces de ridicare, dar ăsta este un proiect de cercetare separat la care lucrăm în acest moment“.
VOX POPULI
„Văd Sfinxul într-un top al minunilor“
Lucreţia, 42 de ani, Bucureşti: „Mi se pare că este printre cele mai frumoase lucruri din ţara noastră, aşa cum n-o să găsiţi în altă parte. Am mai venit acum 8-10 ani aici, şi azi mi se pare că este la fel“.
Teodora Sin, studentă, Bucureşti: „Ar trebui protejate pentru că au fost făcute de natură, dar turiştii nu ţin cont de asta şi se urcă pe ele. Eu aş vedea Sfinxul într-un top al minunilor naturale ale României, dar după peşteri“.
Ian Daniel, student ceh cu rădăcini în România: „Cred că sunt foarte frumoase, dar foarte mulţi turişti vin cu telecabina şi astfel înţeleg prea puţin din natură şi ceea ce reprezintă cu adevărat aceste monumente“.
TELECABINA
Urcare pe cablu, de 30 de ani
Cel mai facil mod de acces spre Sfinxul şi Babele Bucegilor este telecabina. Aceasta leagă oraşul Buşteni de Cabana Babele, din 11 august 1978, data la care a fost dată în folosinţă. Traseul telecabinei, care urmăreşte Valea Jepilor, are o lungime de 4.350 de metri şi acoperă o diferenţă de nivel de 1.235 de metri.
Capacitatea telecabinei este de 25 de persoane, iar durata traseului este de aproximativ 15 minute. Punctul de sosire este în imediata apropiere a Cabanei Babele, la altitudinea de 2.180 de metri.
În 1982 s-a deschis şi traseul telecabinei ce leagă Cabana Babele de Peştera Ialomiţei, un alt punct de atracţie al zonei.
Cel care a creat reţeaua de telecabine, telescaune şi teleferice în România a fost inginerul braşovean Petre Popa, care în 1965 a înfiinţat în cadrul Institutului Proiect Braşov un birou de proiectare teleferice.
SUSPENDAŢI. Telecabina urcă plină de turişti până pe platoul Bucegilor
DATE TEHNICE
LOCALIZARE. Sfinxul este situat la 2.216 metri altitudine, iar Babele la 2.206 metri. Ambele formaţiuni se află în Carpaţii Meridionali, partea central-nordică a masivului Bucegi, cea mai apropiată staţiune turistică fiind oraşul Buşteni. Acesta se află la 135 de kilometri de Bucureş ti, pe drumul spre Braşov. Altitudinea medie a oraşului Buşteni este de 850 m.
ACCES. Cu telecabina Buşteni-Babele, cu plecare din oraşul Buşteni. Aceasta este cea mai rapidă cale de acces, distanţa fiind parcursă în aproximativ 15 minute.
PREŢ. Biletul unui singur drum cu telecabina, pentru un adult, este de 23 de lei, în timp ce copiii sub 12 ani plătesc jumătate din sumă.
CAZARE. Cabana Babele, la o altitudine de 2.206 metri. Capacitate: 108 locuri în camere cu 2-12 paturi, bufet şi restaurant cu autoservire permanentă, lumină electrică de la reţea publică, toaletă şi apă curentă, încălzire cu gaze naturale şi calorifere. Cabana este situată pe platoul munţilor Bucegi, sub Vârful Babele, şi reprezintă baza turistică centrală a munţilor Bucegi, aici încrucişându-se principalele drumuri.
TARIFE. 20 lei de persoană în camerele cu 4-12 paturi, 50 de lei în cameră cu pat dublu fără grup sanitar propriu, 70 lei cameră cu pat dublu cu grup sanitar.
CLIMĂ. Vara, temperatura la peste 2.000 de metri depăşeşte rar 10 grade Celsius. De altfel, pâlcuri de zăpadă se pot vedea chiar şi în luna iulie în apropierea Sfinxului, pe văile masivului Bucegi.
________________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________________
Valea Oltului
Traseul Oltului prin Carpaţi te surprinde cu peisaje ca-n Deltă, dar şi cu munte aspru, greu de găsit dacă nu eşti curios să cobori din maşină.
Nesocotit, prodigios şi plin de mari elanuri străbate Oltul lumea, iar viaţa lui seamănă în totul cu a unui om care îşi trăieşte destinul cu izbucniri patetice şi delăsări cumplite.“ Traseul descris de Geo Bogza în „Cartea Oltului“ a rămas acelaşi. Doar oamenii s-au mai schimbat, iar pe Olt au apărut între timp hidrocentrale multe, să-l stăpânească. Muntele Cozia veghează însă, de la înălţime, ca lucrurile să nu iasă prea mult din matcă. Şi dacă vă încumetaţi să-l străbateţi până în vârf, veţi înţelege de ce Defileul Oltului poate fi una dintre cele şapte minuni ale României.
Chiar dacă omul a intervenit mult, prin exploatări forestiere şi giganţi ce transformă apa în curent electric, natura are zvâcniri de independenţă şi te ameţeşte cu privelişti neobişnuite, într-o combinaţie de insule ieşite îndrăzneţ până la jumătatea râului, cu stuf, egrete şi flori galbene, supravegheate de creasta semeaţă şi verde a Muntelui Cozia şi Culmea Căpăţânii.
Turismul monahal, la mare cinste
Drumul spre Sibiu de la Bucureşti spre Râmnicu-Vâlcea, cunoscut de toată lumea ca Valea Oltului, are o oprire obligatorie. Fie că e vorba despre şoferii de TIR care străbat ţara în lung şi-n lat sau de turiştii care caută verdeaţa muntelui şi prospeţimea aerului, Dealu Negru şi mititeii de pe marginea şoselei sunt puncte de reper musai de gustat. Cu burta plină, drumul continuă, sinuos, prin satele de câmpie care au descoperit, surprinse, vecinătatea muntelui.
Hulele, specifice locuitorilor de pe malurile Oltului, adăposturi fortificate de pe vremea războaielor, se ascund de priviri, iar oamenii par că au uitat de ele.
De la Călimăneşti încolo, „minunile“ zonei te agaţă fără să încerce prea mult. La 18 kilometri de Râmnicu-Vâlcea, staţiunea, renumită pentru băile termale şi de tratament, este punct de plecare pentru un traseu turistic preferat de evlavioşi. Mănăstirile din zonă, monumente istorice de pe vremea lui Mircea cel Bătrân, atrag mai mulţi turişti decât zonele sălbatice, cu trasee montane greu de găsit dacă nu renunţi la maşină. De altfel, locuitorii se laudă cu cele mai multe mănăstiri monument istoric din ţară. „În judeţul Vâlcea sunt mai multe decât în Moldova, să ştiţi. La noi sunt cele mai multe!“, spune, mândru, viceprimarul din Călimăneşti, Vasile Scârlea.
Mărturie pentru istorie
Trecând de Cozia, fără să rataţi bisericuţa de vizavi, destinată în trecut pentru tratarea sau îngroparea soldaţilor, Valea se îngustează şi prezenţa umană se vede din nou, de data aceasta trist: bucăţile de maşini adunate la curbe arată cât de pofticioşi de viteză sunt românii.
Peisajul îţi ia însă ochii de la nenorocirile altora. Munte abrupt, apă verde, mulţi copaci şi linişte. Drumul suspendat te face să te minunezi de cât de cuminte a fost râul că nu l-a dat jos.
Valea Oltului există de 2000 de ani. A fost construită de romani, pe timpul cuceririi Daciei. De altfel, pe malul opus şoselei existau, până în anii ’90, butaşi de viţă-de-vie de pe vremea Sarmizegetusei. Apoi au început retrocedă rile pe Dealul Jardi şi via a dispărut. Au rămas ruinele Castrului Roman, unde, la sărbători, vâlcenii se adună ca la serbare câmpenească. Fără să-i cheme nimeni. Doar pentru că le e drag în mijlocul naturii.
Din păcate, dacă ar fi să-i asculţ i pe localnici, în zonă ar trebui să se facă multe, pentru că numai ce le-a dat natura a devenit plictisitor. De parcă micuţele peşteri ascunse pe Cheile Bistriţei, urcatul muntelui până în Vârful Cozia şi drumurile forestiere ce ascund izvoare care zburdă printre stânci şi în care florile rare se oglindesc din când în când n-ar fi bune de ochii turiştilor.
Vezi ca SlideShow
PLANURI PE PEREŢI
Un mare complex expoziţional
La planuri, vâlcenii sunt buni. Însă, în practică, zona lasă de dorit din punctul de vedere al turismului de agrement. În afară de bazinele cu apă termală şi punctele-cheie de vizitat: mănăstirile, bisericuţele şi vestigiile romane, nu eşti îndrumat spre alte locuri de distracţie.
Vicele din Călimăneşti spune că se lucrează la un birou de informare turistică, la un nou complex de agrement şi sport. Toate însă vor fi gata peste cel puţin doi ani. Până atunci, Ilie Amuzan, primarul din Călimăneşti, se laudă cu pielea ursului din pădure: „Vom avea un mare complex expoziţional, ca Romexpo din Bucureşti. Şi vor veni 2.500 de turişti pe zi, de aceea vom moderniza şi locurile de cazare din zonă“, spune Amuzan.
PARADOX
Şi mâna omului mai face minuni
În faţa peisajului care îţi taie răsuflarea, intervenţia omului pare că ar strica frumuseţea naturală. Dar, la vreo patru kilometri de Mănăstirea Cozia, pe un drum forestier, un panou te îmbie să vizitezi cascada Lotrişor. Şi urci, destul de greu, iar cei doi kilometri anunţaţi la baza traseului par că se dublează.
Pe drum te mai ţintuieşte pe loc câte o zvâcnire a Lotrişorului, câte un uliu care stă pe o stâncă, un şarpe care nu te convinge că nu e veninos sau o floare, un arbust pe care nu-l întâlneşti peste tot. Iar la capătul distanţ ei anunţate, cascada Lotrişor ţi se întipăreşte pe retină ca bliţul aparatului de fotografiat. O imagine care te urmăreşte o bună perioadă de vreme.
Cu o cădere de apă de aproximativ 400 de metri, curată şi rece, cascada e făcută de mâna omului, cum dezvăluie, mândru, viceprimarul din Călimăneşti. Şi mai e Muntele Cozia, pe care dacă îl urci, dai în vârf de nea Vasile, cabanierul care a intrat în legendele turiştilor din zonă ca omul care te simte dacă eşti bun sau rău şi te tratează ca atare. EVZ nu l-a găsit acasă. Era după lemne, cu un câine care zice el că l-a salvat de la moarte.
„Drumul Oltului prin lume e un cântec neîntrerupt, un lung poem simfonic“, mai spunea Geo Bogza. Şi îl auzi intens pe tot traseul dintre judeţele Vâlcea şi Sibiu. Bisericuţe ascunse printre stânci, staţiuni cu băi termale, ziduri de stâncă prăpăstioase.
Trebuie doar să opriţi goana maşinilor, să luaţi muntele şi aerul curat în piept şi să vă uitaţi în jur. Şi nu cereţi sfaturi de la localnici, pentru că, sătui de atâta frumos, şi destul de reci, vă vor îndruma doar spre mănăstiri şi ce le e mai la îndemână: bazinele cu apă termală şi terapeutică de la Călimăneşti şi Căciulata. Staţiuni care merită vizitate, măcar ca să înţelegeţi potenţialul turistic al zonei, destul de slab exploatat.
PLEDOARIE
Florin Zamfirescu: „De Sânziene „E ceva miraculos“ joacă flăcări pe Cozia“
Actorul Florin Zamfirescu (foto) s-a născut şi a crescut la Călimăneşti, pe Valea Oltului. Iar pentru el, pe lângă locurile copilăriei, zona înseamnă mult mai mult.
„Este o minune, trecând peste faptul că această zonă a fost aleasă ca reşedinţă pentru Mircea cel Bătrân şi toţi urmaşii lui, până la Vlad Ţepeş. Nu întâmplător Octavian Goga are o poezie numită «Oltul » şi Geo Bogza - «Cartea Oltului ». E o zonă extraordinară. Muntele Cozia este muntele sacru al lui Decebal şi sunt zone în care nu poţi să stai noaptea. În zona Turtuc, unde joacă flăcări de comori, sunt legende că au fost oameni care căutau aceste comori şi şi-au pierdut minţile. Urcând de la Călimă neşti la Turnu Roşu-Câineni, este un spectacol. Pe lângă frumuseţ ea peisajului, parcă nu mai ai senzaţia că eşti în România. Pare o bucăţică de Elveţia. Zona aia este atât de bizară… De Sânziene sunt zone în jurul muntelui Cozia în care joacă flăcări. Mai mult decât frumuseţ ea peisajului fac din Valea Oltului o minune a României“.
VOX POPULI
Ilie Amuzan, primar Călimăneşti: „Este o zonă foarte frumoasă, iar la planurile pe care le avem, turismul în zonă va înflori. Până una-alta, aici sunt cele mai multe mănăstiri, iar muntele Cozia este o minune în sine“.
Monica Iolea, Bucureşti: „E sălbatic totul, şi e foarte plăcut că e aşa. Am văzut şi floră, şi faună deosebită, iar staţiunea Călimăneşti ne-a plăcut foarte mult. Locurile astea merită mult mai mult de o săptămână cât avem noi concediu“.
Vasile Cârlea, Călimăneşti: „Oamenii cred că aici sunt numai mănăstiri. Dar zona este foarte frumoasă. Avem vestigii de acum aproape 2000 de ani, iar vinul pe care îl făcea viţa-de-vie de la romani ne-a bucurat până acum 10 ani. Mie îmi place mult să merg pe jos şi mi-e dor să mai bat muntele. Nu mai stau prea mult pe loc, cu tot cu cele 130 de chile. Mă duc la treaba mea: exploatările forestiere. Aşa am văzut minunile de aici“.
DATE TEHNICE
> LOCALIZARE. În zona turistică Cozia-Turnu, la ieşirea din Carpaţii Meridionali, pe drumul dinspre Râmnicu- Vâlcea şi Sibiu, între Munţii Cozia şi Munţii Căpăţânii.
> CLIMA. Situat într-o zonă depresionară, Defileul Oltului este ferit de vânturi puternice, iar clima este mai degrabă tipică zonelor de deal. Temperatura media anuală este de 10 grade Celsius, cu o medie a lunii iulie în jur de 20 de grade Celsius şi -20 de grade C în luna ianuarie.
> ACCES. Se poate ajunge cu trenul sau autocarul până la Râmnicu-Vâlcea sau în gara Călimăneşti, iar cu maşina pe E 81, pe malul tehnic drept al Oltului, până la Sibiu. Accesul se poate face şi invers, Valea Oltului făcând legătura între Ardeal şi Oltenia, prin Râmnicu-Vâlcea.
> DIMENSIUNE. Lungimea defileului este de 47 de kilometri (cel mai lung din ţară.
> CAZARE. În staţiunile Călimă neşti, Căciulata, Govora, Brezoi şi la motelurile de pe traseu. O noapte de cazare la pensiunile din staţiune costă aproximativ 100-150 de lei, cu mic dejun inclus. La unele dintre ele aveţi şi gratuitate la ştrandurile termale şi curative. Se poate şi la cort, în Călimăneşti, cu o taxă de campare de 10 lei pe noapte.
> SEMNAL GSM. Bun şi foarte bun pe şosea şi în Parcul Naţional Cozia, mai slab pe munte. Puteţi vorbi la telefon de aproape oriunde.
Modificat de istudor (acum 15 ani)
_______________________________________
"Daca vrei gratis, cauta singur!"[b]
www.Vila CFR Slanic Moldova
www.comunagalbinasi.ro
|
|
