Forum Romania Inedit
Romania Inedit - Resursa ta de Fun
Lista Forumurilor Pe Tematici
Forum Romania Inedit | Reguli | Inregistrare | Login

POZE FORUM ROMANIA INEDIT

Nu sunteti logat.
Nou pe simpatie:
Roxiii la Simpatie.ro
Femeie
23 ani
Bucuresti
cauta Barbat
23 - 38 ani
Forum Romania Inedit / Calatorii - Travel & Geographic / Muntii Retezat Moderat de Nero, roin
Autor
Mesaj Pagini: 1
gimi1122
MEMBRU VIP

Inregistrat: acum 18 ani
o colectie de harti,cai de acces, trasee si obiective turstice din Muntii Retezat



DOWNLOAD LINK:



SCURTĂ PRIVIRE
Munţii Retezat fac parte din lanţul Meridionalilor şi sunt situaţi în sectorul cuprins între Jiu şi Dunăre. Sunt recunoscuţi - prin aspectul alpin, prin varietatea şi bogăţia vegetaţiei, prin numărul şi mărimea, dar mai ales prin frumuseţea lacurilor glaciare - printre cei mai frumoşi munţi ai României. Aria muntoasă cuprinsă între valea Jiului de Vest şi depresiunea Haţegului are numeroase obiective turistice de primă importanţă, o mare parte din ele fiind inclusă în Parcul Naţional Retezat Pentru dumneavoastră am selectat, din cei peste 800 km2 ai masivului, o arie de cea 100 km2 situată în sectorul nordic central, cu o densitate optimă de obiective turistice şi cuprinsă în harta prezentă. Acest sector alpin, din raza cabanelor Pietrele, Cârnic, Râuşor, Genţiana şi Refugiului Salvamont Bucura, oferă nu numai posibilităţi de acces, dar şi numeroase trasee de legătură şi în circuit pe custurile, piscurile şi în căldările glaciare înşirate de o parte şi de alta a crestei principale de nord a Retezatului. Din lanţul custurilor şi piscurilor alpine nu lipsesc Prelucele, Retezatul, Peleaga, Bucura, Păpuşa, Vârful Mare şi o seamă de lacuri glaciare vestite: Bucura, Galeşul, Peleaga, Pietrele, Stânişoara, Ana, Florica, Viorica, etc. Aşa cum este prezentată harta, se remarcă două căi de acces din depresiunea Haţegului: de la satul Nucşoara, pe valea Nucşoara şi de la Râu de Mori, pe valea Râuşorului.

PARCUL NATIONAL RETEZAT
Din marea suprafaţă a Parcului Naţional Retezat, în hartă este cuprinsă porţiunea de nord: căldarea superioară Râu Bărbat-Vârful Mare-lacul Galeşul-cabana Pietrele-vârful Retezat-valea Scoaba Retezatului-valea Dobrun. Este reprezentată şi o parte din Rezervaţia Ştiinţifică Gemenele-Taul Negru, a Academiei Române, în care circulara turistică este permisă numai cu autorizaţie specială, eliberată de Comisia Monumentelor Naturii. Restul suprafeţei masivului, figurat în hartă, este inclus în zona I de protecţie a Parcului Naţional Retezat sau în zona a II-a de protecţie, cu un fond silvic şi cinegetic dezvoltat

CAMPARE.
Sunt admise următoarele locuri: lângă cabana Pietrele, lângă cabana Râuşor, în poiana Stâna de Râu, în căldarea Obârşia Nucşorii.
Restricţii pentru turişti pe cuprinsul Parcului National Retezat:
• accesul fără autorizaţie în Rezervaţia Ştiinţifică Gemenele - Tăul Negru;
• colectarea plantelor, a animalelor (fără autorizaţie), vânatul şi pescuitul sub orice formă, fără autorizaţie scrisă;
• explorări geologice neautorizate;
• folosirea erbicidelor, pesticidelor, îngrăşămintelor chimice;
• degradarea cadrului natural, a construcţiilor, a amenajărilor, a dotărilor, a marcajelor turistice, producerea zgomotului, aprinderea focului, tăierea jnepenilor, aruncarea deşeurilor sau a ambalajelor, etc.
Drumeţii, care se deplasează mai ales în zona I de protecţie a acestui sanctuar al Carpaţilor româneşti, trebuie să respecte toate îndrumările, astfel încât, în urma vizitei lor, natura Retezatului să rămână la fel de frumoasă şi curată ca mai înainte de excursie.




Colectia este amanuntita si cuprinde mai multe harti si alte documente despre Muntii Retezat. Calatorie placuta, nu veti regreta.

Modificat de gimi1122 (acum 14 ani)


_______________________________________
Carpe Diem

pus acum 14 ani
   
Pagini: 1  

Mergi la