|
mr.csaky
VETERAN
Inregistrat: acum 11 ani
|
|
Nu te supara, dar din informatii lipseste anul premierei si, poate, cea mai importanta: regia lui Alexandru Tocilescu. Daca-mi este permis, acordand atentie la "Production Credits", as adauga si cateva cronici, dar mai intai as rezuma astfel:
Casa Zoikăi (Teatrul de Comedie) (2009)
de Mihail Bulgakov
Regia şi versiunea scenică: Alexandru Tocilescu
Scenografia: Vanda Maria Sturdza
Traducerea: Maria Dinescu
Decor: Vanda Maria Sturdza
Costume: Anca Pāslaru
Muzica: Gabriel Basarabescu
Coregrafia: Păstorel Ionescu
Distributia: Virginia Mirea (Zoia Denisovna Pelţ, stăpāna apartamentului şi a atelierului), George Mihăiţă (Alexandr Tarasovici Ametistov, verişorul Zoiei), Gelu Niţu (Pavel Feodorovici Obolianinov, Conte), Mihaela Teleoacă (Maniuşka, cameristă), Valentin Teodosiu (Boris Semionovici Gus-Remontnīi, director comercial), Gheorghe Dănilă (Anisim Zotikovici Portupeia, Preşedintele Comitetului de bloc), Emilia Popescu (Alla Vadimovna), Dragoş Huluba (Heruvim, Chinez), Adrian Ciobanu (Gandzalin, Chinez), Eugen Racoţi (Poetul), Petre Dinuliu (Robber), Marius Drogeanu (Vanecika), Candid Stoica (Tovarăşul Petruhin), Simona Stoicescu (Maria Nikiforovna, Prima doamnă iresponsabilă), Teodora Stanciu (A doua doamnă iresposabilă), Mihaela Măcelaru (A treia doamnă iresponsabilă), Andreea Samson (Lizanka, Croitoreasa), George Grigore (Corp de mort), Roxana Ciuhulescu (Madam Ivanova)
Spirite:
Marius Bugi, Andreea Dardaiac, Elena Dumitrescu, Cezar Grumǎzescu, Adina Hotinceanu, Cristina Ion, Alina Popa, Mihai Savu, Betina Schicht, Andra Ştefan
Data premierei: 21 martie 2009
------------------------------------------------------------------------------
Cronici:
Sunt sigur că marea majoritate a publicului habar nu are despre ce vorbim noi aici. Marea majoritate a publicului, īn cazul īn care sunt tineri, nu a auzit niciodată nici de comunism, nici de Stalin, nici de nemţi, nici de īntrecerea socialistă şi viaţa lor a fost şi probabil că va fi mai bună decāt a noastră. Dar noi ăştia care am trecut prin aşa ceva nu avem nici voia şi nici dreptul să lăsăm aceste lucruri să se piardă īn neantul timpului fără să īncercăm să le aducem aminte, să le īmprospătăm īn minţile celor care ştiu şi să le recreăm īn minţile celor care nu ştiu.
Comunismul a īnsemnat o perioadă la fel de neagră ca şi fascismul, a īnsemnat un număr de victime fizice sau morale uriaş, de oameni mutilaţi sufleteşte, de oameni distruşi, de răni de nevindecat şi acest lucru nu poate să rămānă ascuns sau nu poate să rămānă uitat.Casa Zoikăi de Mihail Bulgakov, ca şi cele vreo 4-5 piese pe care le-am făcut īnainte, se referă la această epocă. O dată că sunt concepute īn aceaşi perioadă şi doi că ambii autori au avut o soartă nefericită murind foarte tineri şi nevăzāndu-şi practic aproape niciodată opera pe scenă. Ei au fost recuperaţi după anii 60, ca şi muzicile pe care le ascultăm aici īn actul III, care īn buna lor majoritate au fost interzise la 2-3 ani după ce au fost compuse, lucruri care nu au văzut zeci de ani lumina scenei sau nu au trezit niciodată emoţie ascultătorului.
Datoria mea, pe care mi-am asumat-o de mai multă vreme şi pe care voi continua să o īndeplinesc, este să nu las ca aceste lucruri să dispară, să nu las ca aceste memorii să piară şi să īncerc să readuc din uitare nişte vremuri de care ne-am despărţit demult.
Alexandru Tocilescu
---
Agenda LiterNet Sageata Cronici teatru Sageata Casa Zoikăi
Kvartir, mod leninist de utilizare - Casa Zoikăi
Iulia Popovici - Observator Cultural, iunie 2009
"Net dokumenta - net cheloveka", echivalentul bulgakovian al lui "N-ai acte, nu exişti" (pe līngă strīnsa relaţie, tot de la Bulgakov citire, dintre netulburarea ordinii de fapt şi buna funcţionare a primusului). Lingvist desăvīrşit, scriitorul sovietic (n-aş zice rus, ca să nu rănesc sentimentele naţionale ucrainiene) e cel care a pus, mai bine decīt oricare dintre conaţionalii săi, dictatura proletară īn propriile-i cuvinte. (Despre relaţia dintre pervertirea universului cotidian īn URSS şi literatura ca limbaj scriu, de cīteva săptămīni, Bogdan-Alexandru Stănescu şi Vasile Ernu, īn Ceea ce ne desparte, rubrica lor din Observator...)
Īn Casa Zoikăi (regret, īn continuare, că titlul nu poate fi tradus, din raţiuni fonice, īn litera lui - Zoikina Kvartira/Apartamentul Zoikăi), nivelurile de limbaj sīnt perceptibile īncă de la semantica numelor: proprietara, īn ciuda eticii şi echităţii socialiste, a şase camere, Zoia Pelţ (Virginia Mirea, uşor exterioară şi fără o reală evoluţie a personajului) are un nume evreiesc, iar responsabilul de imobil Portupeia (Gheorghe Dănilă, de un comic irezistibil īn spaima lui similireligioasă faţă de "doamna") e posesorul unui nume de familie de strictă extracţie proletară, ridicarea īn rang a unei porecle. Apelativele celor doi chinezi de la spălătorie, Heruvim (Dragoş Huluba) şi Gadzalin (Aurelian Bărbieru), aduc mai degrabă a adaptări autohtone la indescrifabile prenume sinice, primul inspirat de aspectul fizic al deţinătorului, celălalt - de asemănarea verbală cu un produs atipic de curăţire (gazolina), şi amīndoi exersează din plin şi cu talent vorbirea cu accent. Un personaj important al īntīmplărilor, noul director comercial al unei prospere īntreprinderi de epocă NEP (Noua Politică Economică, perioadă de relaş pentru proprietatea şi iniţiativa privată īn tīnăra Uniune Sovietică), are, pe de o parte, două nume (Gus-Remontīi), la fel ca protipendada timpurilor trecute, pe de altă parte, un nume de familie de aceeaşi origine, de poreclă, ca şi Portupeia (legată, de astă dată, de gīnsaci şi reparaţii).
Chiar relaţiile dintre Zoika, acum un fel de chiriaşă īn propria casă, şi Portupeia sīnt determinate de faptul că cea dintīi foloseşte cuvinte şi abordări "metaforice" pe care administratorul pur şi simplu nu le īnţelege, la fel cum un alt personaj picat apocaliptic īn casa Pelţ, vărul ei de conjunctură, Ametisov, nu īnţelege o iotă din bălmăjelile iubitului Zoiei, contele Obolianinov, tipul clasic de nobil funciar inadaptabil la noile realităţi (Gelu Niţu face un rol senzaţional şi nu doar pentru că ştie să cīnte la pian; mimica lui şi jocul mīinilor, repulsia pe care o resimte faţă de lume şi el īnsuşi, īntipărită īn rictusul gurii, sīnt antologice, e o interpretare de premiu Uniter). Ceea ce nu-l īmpiedică, un supravieţuitor al tuturor regimurilor cum este, să-şi impună propriul discurs, melanj irezistibil īntre un cartofor şi un "om nou".
Alexandru Tocilescu vizitează cu obstinaţie tema comunismului, īn practica ('O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu' la Teatrul Mic sau Comedie roşie la Naţionalul bucureştean) şi filozofia sa ('Elisaveta Bam' la Bulandra). Unul dintre laitmotivele sale e cel al supravegherii - Comedie roşie are īn centru exerciţiul interceptării convorbirilor telefonice şi a convieţuirii urmăritului cu urmăritorul, iar īn 'Elisaveta Bam', un element fundamental al montării īl reprezintă ochiul gigantic, de Big Brother, ce īnsoţeşte absurdul traseului la care e supusă Elisaveta - ochiul atoatesupraveghetor reapare la Comedie, subiect de ironie şi seriozitate, asociat fiecăreia dintre cele şase uşi, mişcătoare şi multifuncţionale. Īn Casa Zoikăi, trama e cumva ambiguă ideologic: ca să scape de spectrul acceptării unor colocatari din clasa muncitoare, dar şi ca să facă rost de bani pentru a fugi īn străinătate, Zoia Pelţ deschide īn apartamentul ei, mituind pe cine, unde trebuie, o afacere (ziua, atelier de croitorie pentru noile clase sociale, seara - bordel de lux, clientul principal fiind Gus-Remontīi - Valentin Teodosiu), idee, nu-i aşa?, condamnabilă din perspectiva momentului īn care piesa a fost scrisă; pe de altă parte, aceste elemente putrede ale vechii orīnduiri trebuie pedepsite exemplar, deci, īn final, Ametisov (īn care George Mihăiţă face un rol constitutiv destul de liniar, dīndu-i, īnsă, toate nuanţele posibile, pe dimensiunea de canalie nostimă) īşi dă arama pe faţă şi fuge cu banii Zoikăi, iar ea şi iubitul ei, Obolianinov se văd arestaţi pentru uciderea lui Gus-Remontīi (cei doi arestatori sīnt īncă o trimitere la anterioara 'Elisaveta Bam').
Chiar această īncheiere cu incert aer moralizator e ambiguă ca mesaj, cītă vreme poliţiştii īşi fac meseria din īntīmplare, fiind veniţi īn casă... pentru marea petrecere organizată de Zoia. Iar ca piesa să nu fie acuzată de decadentism, o poveste paralelă, nu ideal integrată dramaturgic, se ocupă de oamenii muncii: amorul celor doi chinezi pentru servitoarea Maniuşka (Mihaela Teleoacă), urmīnd o "directivă" naţionalistă, rezumată īn ideea că străinii trebuie trimişi īnapoi la ei acasă. Totul e, la Tocilescu la fel ca la Bulgakov, profund echivoc, de la cuvinte la atitudini şi comportamente, de la sentimente de iubire la gesturi lubrice (nu puţine scene ar putea fi acuzate de dezmăţ şi vulgaritate), de la ideologii la adeziuni. Totul e, īn acest spectacol de văzut neapărat, leninist dublu.
Modificat de mr.csaky (acum 3 ani)
_______________________________________
Prietenul la nevoie se cunoaste!
|
|
